Clasată pe locul 3 în clasamentul mondial și considerată una dintre favoritele la câștigarea unui turneu de Mare Șlem în acest an, Simona Halep a început cu dreptul noul sezon din circuitul WTA. Tenismena constănțeană, cap de serie nr. 1, s-a calificat în turul secund al turneului de la Shenzhen (China), dotat cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari. Prezentă pentru prima oară la competiția asiatică, sportiva în vârstă de 24 de ani a avut însă o misiune dificilă în primul tur, învingând-o, după o oră şi 53 de minute, pe germanca Annika Beck, locul 53 mondial, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-3. „A fost primul meci al anului, ceea ce este întotdeauna dificil. După primul set am ştiut că trebuie să fiu mai agresivă, să lovesc mingile şi să deschid terenul mai mult şi cred că am făcut-o bine. Am încercat să lupt pentru fiecare punct şi să câştig meciul. Sunt fericită că m-am calificat în turul secund”, a spus Halep, care a transmis și un mesaj pentru fani, pe pagina sa de Facebook: „Știu că cei mai mulți dintre voi începeți astăzi munca în noul an, la fel ca și mine. Azi am avut primul meci din 2015. După o vacanță frumoasă, ne-am încărcat bateriile și suntem pregătiți să o luăm de la capăt, odihniți și cu încredere. În 2015, vă doresc sănătate multă și putere de muncă!”.
Constănțeanca pare să aibă o sarcină mult mai ușoară în turul secund, unde va da piept cu rusoaica Natalia Vihliantseva, o jucătoare în vârstă de doar 17 ani, aflată pe locul 584 WTA, care a acces pe tabloul principal grație unui wild-card oferit de organizatori și a trecut în primul tur de germanca Anna-Lena Friedsam, locul 93 WTA, cu scorul de 2-6, 6-3, 6-3. Victoria din primul tur i-a asigurat lui Halep un premiu în valoare de 4.928 de dolari şi 30 de puncte WTA.
EȘECURI PE LINIE
După ce Alexandra Dulgheru a cedat, duminică, în primul tur, alte două românce au fost eliminate, ieri, în runda inaugurală. Astfel, Irina-Camelia Begu, cap de serie nr. 6, a fost învinsă de sportiva cehă Katerina Siniakova, locul 83 mondial, cu scorul de 6-7 (5/7), 6-4, 6-1, după două ore şi opt minute de joc, în timp Monica Niculescu, cap de serie nr. 7, a cedat în fața sportivei slovene Polona Hercog, nr. 94 mondial, cu scorul de 1-6, 5-7, într-o oră şi 29 de minute. Pentru prezența pe tabloul principal, cele două vor primi 3.199 de dolari şi un punct WTA.
CÎRSTEA, PE LOCUL 90 WTA
Chiar dacă este accidentată, motiv pentru care s-a retras de la turneul de la Shenzen, Sorana Cîrstea a urcat patru poziţii, până pe locul 90, cu 606 puncte, în prima ierarhie WTA pe 2015, dată publicităţii ieri. Halep și-a păstrat locul 3 în ierarhia mondială, cu 6.292p, iar Niculescu este în staționare, pe locul 46, cu 1.070p. Begu a avansat un loc, pe 40, cu 1.201p, la fel ca Dulgheru, care a urcat pe 82, cu 652p. La dublu, Niculescu rămâne cea mai bine clasată româncă, pe poziţia 42, cu 1.780p, după o coborâre patru locuri, în timp ce Raluca Olaru, locul 54, cu 1.380p, şi Begu, locul 55, cu 1.375p, și-au păstrat poziţiile. Primele trei locuri în clasamentul WTA de simplu sunt ocupate de următoarele sportive: 1. Serena Williams (SUA) 8.016p, 2. Maria Şarapova (Rusia) 6.865p, 3. Simona Halep (România) 6.292p.