Jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep şi-a încheiat parcursul excelent de la Indian Wells, turneu Premier Mandatory dotat cu premii în valoare totală de 5.946.740 de dolari, în semifinale, după ce a pierdut în faţa favoritei nr. 2, Agnieszka Radwanska (locul 3 WTA), cu 3-6, 4-6, la capătul unei partide care a durat o oră şi 25 de minute. Cap de serie nr. 6 şi nr. 7 WTA, sportiva în vârstă de 22 de ani a avut un start slab, permiţându-i polonezei să conducă cu 4-0, astfel că primul set a fost compromis rapid. În al doilea set, Halep a avut 3-1, dar nu şi-a putut menţine avantajul, astfel că Radwanska a revenit, luându-şi revanşa după înfrângerea de la Doha. În ciuda eşecului, constănţeanca s-a ales cu un cec în valoare de 225.000 de dolari şi 390 de puncte WTA, care o propulsează, începând de azi, pe locul 5 în ierarhia mondială, cea mai bună poziţie ocupată de o reprezentantă a României în istoria clasamentului WTA. Săptămâna aceasta, Halep va evolua în turneul de la Miami, dotat cu premii în valoare totală de 5.427.105 de dolari, unde este cap de serie nr. 5.
TURNEU EXCELENT La final, constănţeanca s-a declarat foarte mulţumită de prestaţia de la Indian Wells, mai ales că a înregistrat cea mai bună performanţă din carieră la un turneu Premier Mandatory. „Radwanska a jucat foarte bine şi a meritat victoria. I-au intrat toate mingile şi am fost nevoită să alerg foarte mult. În plus, am început meciul foarte moale şi parcă nu am fost pregătită pentru joc. Să nu uităm totuşi că este o jucătoare de top şi este foarte greu să câştigi în faţa ei. Nu sunt supărată că am pierdut, pentru că aşa este în tenis: nu poţi câştiga toate meciurile. Acest turneu a fost excelent pentru mine, am făcut câteva partide foarte bune şi sunt fericită că am ajuns până în semifinale, mai ales că am venit după o accidentare. În plus, mă bucur enorm de noua poziţie din clasamentul WTA. Este ceva incredibil”, a spus Halep.