Halep s-a retras din turneul de la Stuttgart

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Halep s-a retras din turneul de la Stuttgart

Sport 23 Aprilie 2019 / 13:34 647 accesări

În ciuda faptului că a făcut deplasarea în Germania, la Stuttgart, pentru a evolua în primul turneu pe zgură din acest an, tenismena constănțeană Simona Halep (locul 2 WTA și a doua favorită) a decis să nu mai participe la turneul pe care l-a câştigat în 2015.

Accidentată la şold, duminică, în timpul partidei contra franțuzoaicei Caroline Garcia, din FED Cup, Simona Halep a luat decizia de a se retrage de la Stuttgart după ce a discutat cu staff-ul său medical.

„M-am accidentat la meciul cu Garcia de la FedCup, când am căzut. Am simţit o durere la şold. Dacă nu sunt aptă sută la sută, nu vreau să intru pe teren. Sunt şi epuizată mental, pentru că am dat totul în acel meci. Am fost foarte tristă în ultimele două zile. Am mai trecut prin astfel de momente, dar acum am nevoie de relaxare şi recuperare. Voi avea o pauză de două săptămâni şi va fi destul timp să mă recuperez. Vreau doar să merg acasă şi să mă relaxez”, a declarat Simona Halep într-o conferință de presă, potrivit site-ului www.wtatennis.com.

Taguri articol


12