Duminică a fost dat publicității clasamentul WTA, cu o zi mai devreme, pentru a fi actualizat în vederea Turneului Campioanelor care a început la Singapore. Simona Halep începe săptămâna cu numărul 51 în fruntea ierarhiei mondiale a Asociaţiei Jucătoarelor Profesioniste de Tenis. Halep o egalează astfel pe Victoria Azarenka (Belarus), care a bifat tot 51 de săptămâni pe primul loc WTA, cele două tenismene fiind pe locul 10 în clasamentul longevităţii jucătoarelor numărul 1 mondial. Tenismena constănțeană îşi va păstra prima poziţie până la finalul anului, urmând să ajungă la 60 de săptămâni pe locul 1 WTA. Pe locul 9 în clasamentul all time este Caroline Wozniacki (Danemarca), cu 71 de săptămâni.
În clasamentul anunțat duminică, Halep are 6.921 de puncte, fiind urmată de germanca Angelique Kerber, cu 5.375 de puncte, care a depășit-o pe daneza Caroline Wozniacki, 5.086 de puncte, fiind retrase punctele aferente Turneului Campioanelor de anul trecut.
Celelalte tenismene tricolore din Top 200 WTA se află pe următoarele locuri: 24 (25). Mihaela Buzărnescu 1.900p, 66 (53). Irina Begu 872p, 72 (73). Ana Bogdan 803p, 82 (82). Monica Niculescu 733p, 85 (86). Sorana Cîrstea 712p, 140 (141). Irina Bara 429p, 146 (143). Alexandra Dulgheru 408p.
La dublu, tenismenele noastre din Top 100 ocupă următoarele poziţii: 23 (25). Irina Begu 2.755p, 24 (27). Mihaela Buzărnescu 2.555p, 47 (46). Monica Niculescu 1.684p, 44 (52). Raluca Olaru 1.740p, 77 (77). Irina Bara 1.110p, 90 (90). Sorana Cîrstea 921p.
Tenismena constănţeană Raluca Şerban a mai urcat trei poziții la simplu, de pe locul 267 WTA ajungând pe 264 WTA, cu 202 puncte, iar la dublu a intrat în Top 200, după un salt de 74 de poziții, de pe 262 WTA pe 188 WTA, cu 366 puncte.