Tenismena constănțeană Simona Halep se menține pe locul 4 în clasamentul WTA dat publicității luni, cu 5.172 de puncte, în ciuda faptului că s-a retras de la turneul de la Sankt Petersburg înaintea meciului din sferturile de finală ale competiției. Irina Begu a coborât o poziție, de pe 28 pe 29, cu 1.562p, la fel cum s-a întâmplat și cu Monica Niculescu, în coborâre de o poziție, până pe 36, cu 1.390p. Sorana Cîrstea, care a abandonat în primul tur al turneului de la Taipei, a coborât de pe 59 pe 62, cu 1.009p, în timp ce Patricia Țig ocupă locul 106, în coborâre de două poziții, cu 606p. Lider mondial se menține Serena Williams (SUA), cu 7.780p, urmată de Angelique Kerber (Germania), cu 7.115p, și de Karolina Pliskova (Cehia), cu 5.270p.
În clasamentul WTA la dublu, româncele ocupă următoarele poziții: 19 (19). Monica Niculescu 3.030p, 63 (63). Raluca Olaru 1.370p, 87 (90). Andreea Mitu 891p. Pe primul loc este Bethanie Mattek-Sands (SUA), cu 10.135p, urmată de Lucie Safarova (Cehia), cu 8.500p, și de Caroline Garcia (Franța), cu 8.345p.
România va juca la sfârșitul acestei săptămâni împotriva Belgiei, la București, în turul I al Grupei Mondiale II a FED CUP by BNP Paribas, fără Simona Halep, accidentată, iar Ilie Năstase se va baza pe Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea și Patricia Țig. Biletele pentru această întâlnire se vând, începând de luni, 6 februarie, și la casieria Bilete.ro de la Sala Polivalentă din București.
Citește și:
Simona Halep nu va juca la FedCup, dar nici în turneele de la Doha și Dubai
România și Belgia au anunțat loturile pentru meciul din FED Cup