Halep se pregătește pentru Madrid

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Circuitul WTA

Halep se pregătește pentru Madrid

Sport 29 Aprilie 2015 / 00:00 505 accesări

Revenită pe locul 2 în clasamentul mondial WTA, Simona Halep se pregătește pentru turneul de la Madrid, dotat cu premii în valoare totală de 4.185.405 de dolari, care va avea loc în perioada 2-9 mai. Tenismena constănțeană are o misiune dificilă, având de apărat puncte importante după ce în sezonul trecut a disputat finala competiției, fiind învinsă de rusoaica Maria Șarapova, cu scorul de 1-6, 6-2, 6-3. „The Mutua Madrid Open este un turneu mare, aproape la fel de important ca unul de Mare Șlem. Este mai mult decât o etapă de pregătire pentru Roland Garros. Este un turneu pe care mi l-aș dori să-l am în palmares în calitate de campioană! Ar fi foarte emoționant să câștig trofeul. Am fost încântată să joc finala de anul trecut. Chiar dacă am pierdut în fața Mariei Șarapova, mi-a dat mare încredere mai departe. Este un turneu foarte special pentru mine”, a mărturisit sportiva în vârstă de 23 de ani.

Învinsă în semifinale, săptămâna trecută, la turneul de la Stuttgart, Halep a recunoscut că îi place mai mult să joace pe zgură și că această suprafață de potrivește mai bine cu stilul său tactic. „Jucăm prea mult pe hard și prea puțin pe zgură. Ar fi mai bine pentru corp să fie mai multe turnee pe zgură”, a apreciat constănțeanca, adăugând că resimte presiunea rezultatelor și a noului său statut de star în tenisul feminin, dar se obișnuiește tot mai mult cu acest lucru și îl gestionează bine.

În interviul acordat site-ului oficial al turneului, Halep a recunoscut că Paris este orașul său favorit, dar nici Madridul nu este mai prejos. În plus, Simona a dezvăluit că îi place fotbalul și urmărește cu interes meciurile echipei Real Madrid, menționând că îi place mâncarea spaniolă.

Taguri articol


12