Halep şi Tecău s-au retras din proba de dublu mixt de la US Open

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Halep şi Tecău s-au retras din proba de dublu mixt de la US Open

Sport 31 August 2019 / 07:47 557 accesări

Simona Halep şi Horia Tecău nu au mai evoluat în primul tur la dublu mixt la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. În locul lor pe tablou a apărut perechea Darija Jurak (Croaţia) / Marcus Daniell (Noua Zeelandă), care a pierdut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, întâlnirea cu Gabriela Dabrowski (Canada) / Mate Pavic (Croaţia), cap de serie numărul 2, cu scorul de 2-6, 2-6.

Vineri seară, la dublu masculin, Horia Tecău şi olandezul Jean Julien Rojer au pierdut partida din primul tur cu Jeremy Chardy (35 ATP la dublu) şi Fabrice Martin (33 ATP la dublu), scor 6-7 (2/7), 1-6, după o oră şi 21 de minute de joc. Tecău şi Rojer vor primi un cec în valoare totală de 17.000 de dolari şi câte zece puncte ATP.

Tot în primul tur la dublu, Marius Copil şi australianul Nick Kyrgios au trecut, cu scorul de 6-7 (5/7), 7-5, 7-6 (7/1) de cuplul Marcus Daniell (Noua Zeelandă) / Ken Skupski (Marea Britanie), după două ore şi 19 minute de joc. Copil şi Kyrgios şi-au asigurat un cec în valoare de 30.000 de dolari şi câte 90 de puncte ATP la dublu. Adversarii din turul secund vor fi austriecii Oliver Marach şi Jurgen Melzer, favoriţii numărul 6.

La dublu feminin, Raluca Olaru şi chinezoaica Zhaoxuan Yang au câştigat, vineri seară, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-3, întâlnirea din primul tur cu americancele Jennifer Brady şi Alison Riske. Olaru şi Yang vor întâlni în turul secund perechea formată din Lyudmyla Kichenok (Ucraina) şi Jelena Ostapenko (Letonia), cap de serie numărul 14. Olaru şi Yang şi-au asigurat un cec în valoare de 30.000 de dolari şi câte 130 de puncte WTA.

Tot la dublu feminin, Monica Niculescu şi rusoaica Margarita Gasparyan au fost eliminate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în primul tur, de favoritele numărul 8, Victoria Azarenka (Belarus) şi Ashleigh Barty (Australia), care s-au impus cu scorul de 4-6, 6-1, 6-1, după o oră şi 45 de minute de joc.

Sâmbătă, de la ora 18.00, Sorana Cîrstea (locul 106 WTA) o va înfrunta pe Taylor Townsend (SUA, locul 116 WTA, jucătoare venită din calificări), în turul al treilea de la US Open. Townsend a eliminat-o în turul secund pe Simona Halep (locul 4 WTA şi favorită numărul 4), cu scorul de 2-6, 6-3, 7-6 (7/4).



12