Halep, singura care a câştigat Roland Garros la juniori şi profesionişti, în 19 ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Halep, singura care a câştigat Roland Garros la juniori şi profesionişti, în 19 ani

Sport 09 Iunie 2019 / 13:11 616 accesări

Simona Halep a părăsit turneul Roland Garros încă din faza sferturilor de finală, dar se mândreşte cu o performanţă unică, începând cu 2000. Românca este singura sportivă din circuitul WTA care a câştigat Marele Şlem din capitala Franţei, atât la juniori, cât şi la profesionişti.

În 2008, numele Simona Halep ieşea pentru prima dată în prim-planul tenisului mondial. Se impunea în întrecerea junioarelor, după o finală jucată în faţa unei alte sportive din România, Ana Bogdan, cu scorul de 6-4; 6-7(3); 6-2. Ulterior au urmat perfomanţele foarte bune de la profesionişti, care au fost încununate de trofeul cucerit anul trecut la Roland Garros, după o finală dramatică împotriva lui Sloane Stephens, 3-6; 6-4; 6-1.

În acest an, Marele Şlem din Franţa a fost câştigat de Ashleigh Barty după ce a dispus în ultimul act cu 6-1, 6-3, în 70 de minute, de Marketa Vondrousova.

18 trofee a cucerit Simona Halep la profesionişti. A jucat 4 finale de Mare Şlem (3 la Roland Garros şi una la Australian Open).

29.677.869 de dolari a câştigat Halep în turnee.

Taguri articol


12