Halep, singura româncă în turul al treilea la US Open

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / US Open

Halep, singura româncă în turul al treilea la US Open

Sport 30 August 2014 / 00:00 407 accesări

După ce tenismenele din România au înregistrat o performanță excelentă, trecând in corpore de runda inaugurală a probei de simplu de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, tricolorele au clacat în turul secund, singura reprezentantă rămasă pe tabloul principal fiind constănțeanca Simona Halep. După înfrângerile suferite joi de Irina Begu și Alexandra Dulgheru, alte două românce au cedat vineri. Astfel, Sorana Cîrstea, locul 80 WTA, a fost învinsă de canadianca Eugenie Bouchard, cap de serie nr. 7, cu scorul de 6-2, 6-7 (4/7), 6-4, după două ore şi 17 minute de joc, în timp ce Monica Niculescu, locul 68 WTA, a pierdut în fața cehoaicei Barbora Zahlavova Strycova, cap de serie nr. 30, cu scorul de 6-4, 4-6, 2-6, după două ore şi 16 minute de joc. Pentru prezența în turul secund, Cîrstea și Niculescu vor primi câte 60.420 de dolari şi câte 70 de puncte WTA. Niculescu rămâne în competiție la New York, după ce s-a calificat în turul secund al probei de dublu, alături de Caroline Garcia (Franţa), cele două beneficiind în runda inaugurală de abandonul perechii formate din Dominika Cibulkova (Slovacia) și Mirjana Lucic-Baroni (Croaţia) la scorul de 4-3, în primul set.

Clasată pe locul secund în clasamentul mondial, Halep a jucat vineri seară, după închiderea ediției, în turul al treilea, în compania croatei Mirjana Lucic-Baroni, locul 121 WTA, în vârstă de 32 de ani, venită din calificări, urmând ca în cazul unui succes să-și egaleze cea mai bună performanță la New York, prezența în optimile de finală.

Vineri a debutat și proba de dublu mixt, favoriții nr. 5, constănțeanul Horia Tecău și Lucie Hradecka (Cehia), întâlnind în primul tur, după închiderea ediției, cuplul alcătuit din Hao-Ching Chan (Taiwan) și Max Mirnîi (Belarus). În schimb, Florin Mergea și Elina Svitolina (Ucraina) au fost eliminați, joi, în primul tur al probei de dublu mixt de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. Mergea şi Svitolina au fost învinşi în runda inaugurală de cuplul format din Casey Dellacqua (Australia) și Jamie Murray (Marea Britanie), cu scorul de 3-6, 6-1, 13-11.



12