Halep, start perfect în al treilea turneu de Grand Slam al anului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Victorie în primul tur la Wimbledon

Halep, start perfect în al treilea turneu de Grand Slam al anului

Sport 03 Iulie 2017 / 16:42 1699 accesări
Simona Halep nu a avut emoții în duelul cu Marina Erakovic

Simona Halep nu a avut emoții în duelul cu Marina Erakovic

Tenismena constănţeană Simona Halep a pornit cu dreptul în turneul de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, programat în perioada 3-16 iulie și dotat cu premii totale în valoare de 31,6 milioane de lire sterline. În primul tur al competiției care este găzduită de terenurile de la All England Club, Simona Halep, locul 2 WTA şi a doua favorită a turneului de simplu feminin, a trecut fără probleme de Marina Erakovic (Noua Zeelandă, locul 129 WTA, jucătoare venită din calificări), în meciul disputat luni după amiază. După o oră și 14 minute de joc, Halep s-a impus cu scorul de 6-4, 6-1 și a obținut calificarea în turul secund, asigurându-și 70 de puncte WTA și un cec în valoare de 57.000 de lire sterline.

În primul set, Halep a reușit primul break la scorul de 2-2, iar desprinderea a venit pe propriul serviciu, scor 4-2. Simona și-a valorificat serviciul și a câștigat primul set cu scorul de 6-4, după 40 de minute de joc. Halep s-a desprins de la începutul setului secund, 3-0, cu două break-uri și s-a impus în cele din urmă cu 6-1, fructificând a doua minge de meci, după 34 de minute de joc.

În setul al doilea, la scorul de 4-1 pentru Simona și 15-0, întâlnirea a fost oprită pentru câteva minute, din cauza ploii.

În turul al doilea, Halep o va întâlni pe Beatriz Haddad Maia (Brazilia, 96 WTA), care a trecut în primul tur, cu scorul de 6-4, 6-2, de Laura Robson (Marea Britanie, 188 WTA).

La ediția de anul trecut, Simona Halep a ajuns până în sferturile de finală.

Luni mai sunt programate în primul tur la Wimbledon încă trei meciuri cu sportivi români în prim-plan: Marius Copil (85 ATP) - Peter Gojowczyk (Germania, 140 ATP), Ana Bogdan (115 WTA) - Ying-Ying Duan (China, 62 WTA) și Irina Begu (64 WTA) - Naomi Broady (Marea Britanie, 109 WTA).

Marți vor juca în primul tur la simplu și celelalte două tenismene din România prezente pe tabloul principal: Monica Niculescu (51 WTA) - Magdalena Rybarikova (Slovacia, 85 WTA) și Sorana Cîrstea (62 WTA) - Kiki Bertens (Olanda, 24 WTA).

Citește și:

Halep a coborât pe locul 2 în clasamentul „Race to Singapore”

Simona Halep o va înfrunta pe Marina Erakovic în primul tur al turneului de la Wimbledon



12