Visul Simonei Halep de a cuceri primul său trofeu de Mare Șlem din carieră ar putea să se îndeplinească la Australian Open, unde tenismena constănțeană s-a calificat deja în optimile de finală, fără să piardă vreun set. Desemnată favorită nr. 3, sportiva în vârstă de 24 de ani a învins-o în noaptea de joi spre vineri, în turul al treilea, pe americanca Bethanie Mattek-Sands, locul 258 WTA, cu scorul de 6-4, 7-5. Constănțeanca s-a aflat în permanență la conducerea jocului, dar a avut o cădere inexplicabilă în setul secund, când a fost egalată după condusese cu 5-1, dar s-a impus în cele din urmă, după o oră şi 32 de minute. „A fost un meci greu, ştiam că este o jucătoare puternică, o luptătoare. Condiţiile au fost destul de dificile, a fost cald și simt că sunt puţin obosită. De altfel, am fost obosită în setul al doilea, dar m-am concentrat şi am reuşit să termin în două seturi. Cred că pot să joc cel mai bun tenis al meu”, a spus Halep la final. Constănțeanca va juca în optimi, cel mai probabil în noaptea de sâmbătă spre duminică, împotriva belgiencei Yanina Wickmayer, locul 80 WTA. Cele s-au mai întâlnit de trei ori, toate întâlnirile fiind câștigate de Wickmayer, fără ca Halep să-și adjudece vreun set, dar ultimul duel a fost în urmă cu trei ani. „M-a învins de fiecare dată când am jucat cu ea, dar următorul meci va fi o altă poveste, pentru că mi-am îmbunătăţit mult jocul. Am şansa mea de a o învinge, dar mă aştept la un meci foarte greu. Este foarte înaltă şi foarte puternică. A fost în Top 20 în trecut, o cunosc. Loveşte mingea foarte, foarte puternic și serveşte bine, dar rămân concentrată pentru fiecare punct şi voi lupta pentru victorie”, a spus Halep.
Tot în optimile de finală la feminin a ajuns și Irina Begu, locul 42 WTA, care a trecut în turul al treilea de Carina Witthoft (Germania), locul 104 WTA, cu scorul de 6-4, 6-4, stabilind astfel cea mai bună performanță din cariera sa. Românca se va duela pentru un loc în sferturi cu favorita nr. 7, canadianca Eugenie Bouchard. Prin performanța de la Melbourne, atât Halep, cât și Begu și-au asigurat până în prezent 240 de puncte WTA și câte un cec în valoare de 123.000 de euro.
SUCCES PENTRU TECĂU
Perechea formată din constănțeanul Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer, cap de serie nr. 6, s-a calificat în optimile de finală ale probei de dublu, după ce a învins, vineri, cu scorul de 6-4, 6-2, cuplul australian Chris Guccione și Lleyton Hewitt. Cei doi se vor lupta pentru un loc în sferturi cu dublul câștigător din meciul Eric Butorac / Sam Groth (SUA / Australia), cap de serie numărul 12 - Pablo Andujar / Dustin Brown (Spania / Germania). Tot în optimi a acces cuplul alcătuit din Florin Mergea și Dominic Inglot (Marea Britanie), cap de serie nr. 14, care a trecut de cuplul argentinian Diego Schwartzman și Horacio Zeballo, cu scorul de 7-6 (8/6), 4-6, 6-2. Cei doi vor da piept cu câştigătorii din meciul Bob şi Mike Bryan (SUA), cap de serie numărul 1 - Carlos Berlocq / Leonardo Mayer (Argentina). În schimb, cuplul Monica Niculescu și Vitalia Diatcenko (Rusia) a fost eliminat în turul secund la dublu feminin, după ce a pierdut duelul cu favoritele nr. 5, americancele Raquel Kops-Jones și Abigail Spears, cu scorul de 6-1, 3-6, 7-6 (7/5).