Cei mai buni tenismeni români, Simona Halep și Horia Tecău, se întorc acasă, la Constanța, pentru a sărbători alături cei mai mici iubitori ai tenisului venirea lui Moș Nicolae. Cei doi mari campioni vor organiza pentru al doilea an consecutiv, la baza sportivă Tenis Club Idu Mamaia, situată pe malul lacului Siutghiol din stațiunea Mamaia, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate tenisului juvenil, Kid's Day. Astfel, Halep și Tecău le vor arăta micilor aşi cât de important este momentul în care eroii stau faţă în faţă cu propriii admiratori, vor schimba mingi cu rachetele viitorului, iar totul va fi făcut cu zâmbetul pe buze, reţeta fericită pentru ca tenisul românesc să-i găsească pe campionii de mâine. „Tenisul este un joc. Joacă-l! Intră în povestea tenisului de Moș Nicolae. Vino pe 6 decembrie, la Mamaia, să dai mingea peste fileu! Te aștept la fileu împreună cu Simona Halep!”, a transmis Tecău pe pagina sa de Facebook. Evenimentul a fost anunțat de organizatori și pe pagina oficială a proiectului: „Moș Nicolae revine pentru a treia oară consecutiv la fileu! Pe 6 decembrie, la Constanța, Moșul va servi copiilor cadouri împreună cu „rachetele” Horia Tecău și Simona Halep. Tu ți-ai pregătit ghetuțele?”.
HALEP, LĂUDATĂ DE ION ȚIRIAC. Succesele înregistrate în acest sezon, dar și atitudinea afișată atât pe teren, cât și în afara terenului au transformat-o pe Halep într-o ambasadoare a României peste hotare și într-un idol pentru români. „După toate sporturile pe care le-am avut şi s-au dus, ea este sportiva care are cea mai mare identificare cu poporul de la Cupa Davis încoace, fără să insult pe nimeni”, a spus fostul mare tenismen Ion Țiriac, care a analizat și decizia tenismenei constănțene de a se despărți de antrenorul belgian Wim Fissette: „Sportul este o industrie. S-a terminat cu Pierre de Coubertin. A fost un contract care s-a terminat şi fiecare a hotărât să se ducă în partea lui. Bănuiesc că, dacă Halep a ajuns acolo unde este acum, nu este nici fraieră, nici proastă. Este deşteaptă, iar când te măriţi cu unul pentru tenis, ăla trebuie să ştie tot. Şi ăla este antrenorul”. Sportiva clasată pe locul 3 în clasamentul WTA a fost printre protagoniștii Balului Nataţiei, desfășurat miercuri, la București, în Sala de Marmură a Cercului Militar, unde a avut loc o licitaţie ce a avut ca scop strângerea de fonduri necesare pregătirii sportivilor din nataţie în vederea Jocurilor Olimpice de vară din 2020, de la Tokyo. Organizatorii au pus la bătaie echipamentul şi o rachetă ale Simonei Halep, un meci de tenis de dublu mixt în compania constănțencei şi a lui Ilie Năstase, o rachetă cu semnătura fostului tenisman german Boris Becker, un sejur la Raliul Aradului alături de Mihai Leu, o cină la masa campionilor alături de foşti mari sportivi români, precum şi alte obiecte. Meciul cu finalista de la Roland Garros şi fostul lider mondial ATP a fost cumpărat de reprezentanţii unei companii pentru suma de 5.000 de euro, care au anunţat că licitaţia rămâne deschisă, pentru suma menţionată dorind doar să participe ca spectatori.