28 Noiembrie 2024, 22:17
La Arad a avut loc săptămâna trecută faza finală a Campionatelor Naţionale de haltere pentru seniori (sportivi cu vârsta peste 23 de ani). CS Farul Constanţa a participat la competiţie cu şase sportivi, dintre care doi sunt încă juniori II. Totalul medaliilor cucerite este de 18, dintre care 9 de aur, obţinute de Laura Pricop (categoria 53 kg), Mariana Dumitrache (58 kg) şi Aurel Tătaru (105 kg), câte trei fiecare, la smuls, aruncat şi total. Câte trei medalii de argint au cucerit Alin Olteanu (77 kg) şi Adrian Roşu (+105 kg), în timp ce Ionela Broască (48 kg) a obţinut trei medalii de bronz. De remarcat că Pricop şi Broască sunt încă junioare II! Halterofilii de la Farul sunt antrenaţi de Angheluş Beşleagă.