Hamas refuză orice tentativă de dezarmare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hamas refuză orice tentativă de dezarmare

Externe 30 August 2014 / 00:00 423 accesări

Liderul mișcării islamiste palestiniene Hamas, Khaled Meshaal, a respins orice tentativă de dezarmare a combatanților săi în Fâșia Gaza, una dintre cererile Israelului pentru un acord pe termen lung. „Armele rezistenței sunt sacre. Și nu vom accepta ca ele să fie pe ordinea de zi a negocierilor viitoare prevăzute prin acordul de încetare a focului în Gaza”, a declarat Meshaal într-o conferință de presă la Doha, în Qatar, unde trăiește în exil. „Acest lucru nu poate fi obiectul unor tocmeli sau negocieri. Nimeni nu poate dezarma Hamas și rezistența sa”, a adăugat liderul palestinian, sfidându-l astfel pe prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, care cere dezarmarea mișcării islamiste ca o condiție prealabilă la orice acord pe termen lung. Acesta a mai avertizat că cel mai recent război între Israel și Hamas nu va fi ultimul conflict. Acesta este doar „o piatră de hotar pentru a ajunge la obiectivul nostru”.

Acordul de încetare a focului este respectat, de marți, de Israel și islamiștii palestinieni după 50 de zile de război, soldat cu peste 2.140 de morți și 11.000 de răniți în Gaza și 70 de morți în Israel. Acordul prevede mai ales relaxarea blocadei impuse Fâșiei Gaza de Israel din 2006 și care îi sufocă pe cei 1,8 milioane de locuitori ai enclavei palestiniene. În afara demilitarizării, redeschiderea aeroportului și portului din Gaza ar trebui, de asemenea, să fie discutată la Cairo.

Situația este departe de a fi stabilizată în regiune. Militarii filipinezi din Forţa ONU staţionată în Platoul Golan s-au declarat, vineri, pregătiţi să lupte pentru a-şi apăra poziţiile în faţa rebelilor sirieni, în condiţiile în care negocierile sunt în curs pentru eliberarea celor 43 de soldaţi din Fiji capturaţi în regiune. Cei 75 de soldaţi filipinezi asigurau poziţiile ONU în două localităţi din regiunea Platoului Golan, disputată de Israel şi Siria, aflată din 1974 sub controlul Naţiunilor Unite. Între timp, rebelii sirieni, care blochează, începând de joi, contingentul filipinez, le-au cerut soldaţilor să depună armele, a explicat, la Manila, colonelul Roberto Ancan, responsabil cu operaţiunile de menţinere a păcii în cadrul armatei filipineze. Nu au avut loc schimburi de focuri, însă soldaţii filipinezi sunt gata de luptă, a subliniat acesta.

Israelul ocupă din anul 1967 o suprafaţă de aproximativ 1.200 de kilometri pătraţi din Platoul Golan, pe care a anexat-o, o decizie care nu a fost niciodată recunoscută de comunitatea internaţională, iar 510 kilometri pătraţi se află sub control sirian. Membri ai Forţei ONU au mai fost luaţi ostatici în două rânduri de opozanţi sirieni înarmaţi aflaţi în această regiune. UNDOF are circa 1.223 de membri din şase ţări (India, Fiji, Filipine, Irlanda, Olanda, Nepal). Actualul mandat se încheie la 31 decembrie 2014.

Taguri articol


12