Hamid Karzai a primit saci cu bani din Iran

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hamid Karzai a primit saci cu bani din Iran

Externe 26 Octombrie 2010 / 00:00 568 accesări

Preşedintele afgan a recunoscut ieri că şeful administraţiei sale primeşte saci cu bani din Iran, dar a dat asigurări că este vorba despre ”ajutor oficial şi transparent”, după ce ”New York Times” a afirmat că Teheranul încearcă să îşi asigure, astfel, influenţa. Potrivit cotidianului american ”New York Times”, şeful de cabinet al preşedintelui Karzai, Umar Daudzai, a primit milioane de dolari, depuşi ulterior într-un fond secret, pe care Daudzai şi Karzai îl utilizează pentru a plăti deputaţi, şefi de trib şi chiar lideri talibani, pentru a-şi asigura loialitatea acestora. Iranul s-ar folosi de influenţa sa pentru a semăna discordie între afgani şi aliaţii lor americani şi din NATO, adaugă cotidianul, citând oficiali afgani şi occidentali de la Kabul. Întrebată despre acest lucru ieri dimineaţa, Ambasada Iranului la Kabul a calificat drept ”insultătoare şi ridicole” acuzaţiile formulate de ”New York Times”. În august, la finalul unei vizite a preşedintelui afgan în Iran, ambasadorul iranian la Kabul, Feda Husein Maliki, a adus la bordul avionului prezidenţial un sac mare din plastic, plin cu bancnote de euro, pe care i l-a înmânat lui Karzai, afirmă ”New York Times”.

Între timp, numărul soldaţilor străini ucişi în 2010, în Afganistan, a ajuns la 600, după ce ieri a fost anunţat un nou deces, acesta fiind cel mai mare bilanţ înregistrat de NATO în cei nouă ani de război, în contextul în care Guvernul afgan încearcă să înceapă negocieri cu talibanii. În medie, în Afganistan sunt ucişi zilnic doi soldaţi, un ritm vertiginos, în comparaţie cu cele mai sângeroase luni ale războiului din Irak, la începutul lui 2007. Un soldat a fost ucis duminică, într-un atac al insurgenţilor în estul ţării, a anunţat NATO, fără să precizeze naţionalitatea şi circumstanţele morţii acestuia. Această pierdere ridică la 600 numărul soldaţilor străini morţi în operaţiunile militare din ţară, de la începutul lui 2010 şi până în prezent, potrivit unei statistici realizate de AFP, pe baza datelor publicate de site-ul independent icasualties.org. În total, 2.170 de soldaţi ai coaliţiei internaţionale au fost ucişi în Afganistan, de la începutul intervenţiei militare, condusă de SUA, care i-a îndepărtat pe talibani de la putere, la sfârşitul lui 2001. De la începutul intensificării rebeliunii acestora, în 2003, în fiecare an s-a înregistrat un nou record în materie, cu o accelerare netă din 2006. În 2003 au fost ucişi 58 de militari, 60 în 2004, 131 în 2005, 191 în 2006, 232 în 2007, 295 în 2008 şi 521 în 2009, potrivit icasualties.org.

Majoritatea victimelor înregistrate în rândul forţelor internaţionale din 2001 şi până în prezent sunt soldaţi americani (1.348) care reprezintă peste două treimi dintre cei aproximativ 150.000 de militari ai coaliţiei prezenţi în Afganistan. Aşa cum au procedat în Irak, în 2007, SUA au trimis trupe suplimentare şi au aplicat o nouă strategie contra insurecţiei. Pentagonul şi NATO au prevăzut că, prin suplimentarea în 2010 cu 40.000 de soldaţi şi intensificarea operaţiunilor, numărul de militari ucişi în Afganistan va creşte în mod automat. Civilii rămân, însă, cele mai importante victime ale conflictului. Potrivit ONU, în 2009 au fost ucişi peste 2.400 de civili, cu 14% mai mulţi decât în 2008. Faţă de acest conflict, care pare să se amplifice în fiecare an, opinia publică în cele 40 de ţări care compun forţa NATO (ISAF), cu cea din SUA în frunte, a devenit majoritar ostilă cu privire la trimiterea militarilor în acest război. Unele dintre aceste ţări deja şi-au retras sau au anunţat retragerea militarilor lor.

Taguri articol


12