BELARUS Atentator arestat Doi suspecţi, între care presupusul autor al atentatului de la metroul din Minsk, soldat cu moartea a 12 persoane şi rănirea altor peste 150, au fost arestaţi de poliţie, a anunţat, ieri, Parchetul General din Belarus. Cei doi suspecţi, ambii bărbaţi, au fost supuşi unor prime ...
YEMEN Tragedie la o uzină de muniţii Cel puţin 110 persoane au murit ieri, într-o explozie violentă produsă într-o uzină de muniţii din sudul Yemenului, jefuită duminică de presupuşi membri ai reţelei teroriste al-Qaida. Mohsen Salem Said, membru în consiliul localităţii Khanfar, de care depinde ...
Forţele afgane vor asigura, începând din acest an, securitatea a trei provincii şi patru oraşe, înlocuind forţele NATO, a anunţat, ieri, preşedintele Hamid Karzai, lansând un proces care urmează să se finalizeze la sfârşitul lui 2014. Preşedintele afgan a subliniat în acelaşi timp că este vorba ...
Haji Yar Mohammad Khan Karzai, văr al preşedintelui afgan, a fost ucis din greşeală în localitatea Kary, sediul clanului Karzai din provincia Kandahar. ”Yar Mohammad a fost ucis în cursul unei operaţiuni NATO antitalibani”, a anunţat un frate vitreg al preşedintelui şi lider al consiliului ...
Anul 2010 a fost cel mai sângeros pentru civili dintre cei nouă ani de război între talibani şi forţele internaţionale şi naţionale în Afganistan, cu aproape 2.800 de morţi, trei sferturi dintre ei fiind ucişi de insurgenţi, a anunţat, ieri, la Kabul, Organizaţia Naţiunilor Unite. Acest număr ...
MALTA Româncă arestată pentru droguri O româncă şi un american au fost arestaţi de autorităţile malteze, în urma unei capturi de mefedronă de săptămâna trecută, poliţiştii găsind în apartamentul lor cantităţi de ecstasy şi cocaină, relatează ”Times of Malta”. Cei doi au fost ...
MAREA BRITANIE Număr în creştere al românilor deţinuţi Numărul est-europenilor încarceraţi în Marea Britanie anual a crescut spectaculos în ultimii cinci ani, cel al românilor ridicându-se de la 180 în 2004, la 880 în 2009, susţine cotidianul “The Sun”, în ediţia de ieri. Unul din ...
R. MOLDOVA Cereri respinse Liderul transnistrean, Igor Smirnov, a respins cererea de graţiere a jurnalistului Ernest Vărdănean, condamnat la Tiraspol la 15 ani de închisoare pentru înaltă trădare şi spionaj în favoarea R. Moldova. Într-un mesaj adresat rudelor ziaristului, autorităţile de la Tiraspol ...
Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a confirmat că poartă discuţii cu SUA privind eventuala instalare a unor baze americane permanente în Afganistan. Decizia finală va aparţine Afganistanului, a subliniat liderul de la Kabul. În ianuarie, influenta senatoare americană Lindsay Graham s-a declarat favorabilă ...
AFGANISTAN Atentat la supermarket Cel puţin opt persoane, între care trei străini, au fost ucise vineri, într-un atentat sinucigaş comis într-un supermarket din Kabul foarte frecventat de occidentali, atacul fiind revendicat de talibani. Există străini printre victime, există şi un copil şi femei, iar ...
“SUA sunt pregătite să rămână în Afganistan după 2014, data la care este prevăzută transferarea responsabilităţii securităţii ţării către trupele afgane, în cazul în care Kabulul va cere acest lucru”, a anunţat, ieri, vicepreşedintele american, Joe Biden, într-o conferinţă de presă ...
UNGARIA Victimă de origine română Un cetăţean român a fost înjunghiat mortal la o fermă din localitatea Helvecia, din centrul Ungariei, anunţă poliţia ungară, precizând că un alt român a fost reţinut sub acuzaţia de crimă. Corpul neînsufleţit al românului de 40 de ani a fost găsit sâmbătă ...
O dezbatere vehementă a avut loc, miercuri, între ambasadorul SUA la Kabul şi preşedintele afgan, diplomatul cerând dublarea efectivelor companiilor private de securitate, pe care şeful statului vrea să le desfiinţeze de mai multe luni. Ambasadorul SUA la Kabul, Karl Eikenberry, l-a anunţat pe preşedintele ...
Turkmenistanul, Afganistanul, Pakistanul şi India au semnat, sâmbăt, un acord pentru construcţia unui gazoduct denumit TAPI şi legând cele două ţări, în timpul unui summit la Aşhabad. Preşedinţii turkmen Gurbangulî Berdâmuhamedov, afgan Hamid Karzai, pakistanez Asif Ali Zardari şi ministrul indian al ...
Secretarul american al Apărării, Robert Gates, a sosit, ieri, într-o vizită-surpriză în Afganistan, pentru a se întâlni cu comandanţii forţelor internaţionale şi cu preşedintele Hamid Karzai. Sosirea sa a coincis cu o intensificare a tensiunilor între Washington şi Karzai, din cauza telegramelor ...
Ţările occidentale sunt pe punctul de a înregistra un eşec în Afganistan, iar retragerea trupelor combatante, prevăzută pentru sfârşitul anului 2014, riscă să ducă ţara către un război civil, a avertizat institutul de cercetare International Crisis Group (ICG). La nouă ani de la venirea în Afganistan ...