Telegraf Online - tag: Hamid Karzai

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre Hamid Karzai

Hamid Karzai acuză UE de iresponsabilitate
17 septembrie 2009 Hamid Karzai acuză UE de iresponsabilitate

Echipa de campanie a preşedintelui în exerciţiu, Hamid Karzai, a calificat, miercuri, drept ”iresponsabili şi părtinitori” observatorii UE, care au estimat că 1,5 milioane de voturi la alegerile prezidenţiale afgane din 20 august ar putea fi fraudate. ”Anunţul misiunii de observare ...

Adjunctul şefului misiunii ONU din Afganistan a părăsit ţara din cauza unei dispute cu superiorul său
16 septembrie 2009 Adjunctul şefului misiunii ONU din Afganistan a părăsit ţara din cauza unei dispute cu superiorul său

Adjunctul şefului misiunii ONU din Afganistan, americanul Peter Galbraith, a părăsit ţara, după o dispută cu superiorul său în legătură cu abordarea acuzaţiilor de fraudă apărute după alegerile prezidenţiale din 20 august. Observatorii afgani şi străini au semnalat fraude în toată ţara şi, la ...

Atentat pe aeroportul din Kabul
9 septembrie 2009 Atentat pe aeroportul din Kabul

Cel puţin trei civili au fost ucişi marţi şi patru militari străini au fost răniţi într-un atentat cu maşină-capcană comis în faţa intrării în baza aeriană militară a NATO de la aeroportul din Kabul, au anunţat Ministerul de Interne şi NATO. Explozia a ucis trei civili afgani care treceau pe acolo ...

Hamid Karzai se menţine pe primul loc în alegerile prezidenţiale
7 septembrie 2009 Hamid Karzai se menţine pe primul loc în alegerile prezidenţiale

Potrivit noilor rezultate parţiale, preşedintele în exerciţiu conduce în alegerile prezidenţiale din Afganistan cu 48,6% din voturi, fiind urmat de principalul său contracandidat, Abdullah Abdullah, cu 31,7%. Acest procente nu oferă decît o tendinţă, deoarece se referă doar la buletinele numărate în ...

Un bombardament NATO riscă să destabilizeze Afganistanul
5 septembrie 2009 Un bombardament NATO riscă să destabilizeze Afganistanul

Un raid al forţelor NATO, vizînd un grup de luptători Taliban ce capturase o cisternă de benzină în nordul Afganistanului, a provocat, vineri, moartea a peste 90 de persoane, printre care şi civili, au anunţat poliţia şi martori. Joi seară, miliţiile Taliban au capturat un camion pe autostrada către ...

Atentat soldat cu zeci de victime, în Afganistan
3 septembrie 2009 Atentat soldat cu zeci de victime, în Afganistan

Cel puţin 23 de persoane, între care adjunctul şefului serviciilor secrete afgane şi 18 civili, şi-au pierdut viaţa în atentatul sinucigaş comis miercuri, la o moschee din Mehterlam, localitate situată la 100 kilometri la est de Kabul. Acţiunea s-a produs la sfîrşitul unei reuniuni privind lupta împotriva ...

Hamid Karzai se menţine pe primul loc în urma prezidenţialelor
1 septembrie 2009 Hamid Karzai se menţine pe primul loc în urma prezidenţialelor

Preşedintele afgan în exerciţiu se menţine pe primul loc conform rezultatelor parţiale anunţate după numărarea a jumătate din voturile scrutinului prezidenţial, fiind urmat de principalul său adversar Abdullah Abdullah. Potrivit cifrelor anunţate de Comisia Electorală Independentă, Hamid Karzai ar ...

SUA acuză Pakistanul că a modificat o rachetă americană în scopuri ofensive
31 august 2009 SUA acuză Pakistanul că a modificat o rachetă americană în scopuri ofensive

Administraţia de la Washington a acuzat Pakistanul că a modificat rachete de fabricaţie americană pentru a-şi extinde capacitatea de atacare a ţintelor terestre, situaţie ce constituie o ameninţare pentru India. Acuzaţia, care a declanşat noi tensiuni între SUA şi Pakistan, a fost formulată într-o notă ...

Schimb dur de replici între Hamid Karzai şi Richard Holbrooke
29 august 2009 Schimb dur de replici între Hamid Karzai şi Richard Holbrooke

Preşedintele afgan şi emisarul american în regiune au avut un schimb dur de replici cu privire la acuzaţiile de fraude electorale la scrutinul prezidenţial de la 20 august, a dezvăluit un oficial din cadrul Guvernului american. Întîlnirea dintre cei doi lideri a avut loc la Kabul, unde au luat prînzul, la 21 ...

36 de morţi şi 64 de răniţi într-un atentat sinucigaş la Kandahar
26 august 2009 36 de morţi şi 64 de răniţi într-un atentat sinucigaş la Kandahar

Cel puţin 36 de civili au fost ucişi şi 64 răniţi marţi seara, într-un atentat sinucigaş cu maşină-capcană, comis la Kandahar, în sudul Afganistanului, potrivit unui bilanţ furnizat de comandantul poliţiei din această regiune. Poliţia căuta în continuare cadavre printre ruinele clădirilor distruse ...

Hamid Karzai a dat şpagă pentru a rămîne la conducerea Afganistanului?
22 august 2009 Hamid Karzai a dat şpagă pentru a rămîne la conducerea Afganistanului?

Unul dintre principalii candidaţi în alegerile prezidenţiale afgane, Ashraf Ghani, l-a acuzat, vineri, pe preşedintele şi favoritul scrutinului, Hamid Karzai, că a distribuit bani şi a folosit mijloace publice pentru a fi reales şi a rămîne la putere. ”Al cincilea cel mai corupt Guvern din lume a ...

Alegeri în Afganistan
21 august 2009 Alegeri în Afganistan

Aproape 17 milioane de afgani au fost chemaţi joi să îşi aleagă preşedintele şi reprezentanţii consiliilor provinciale. Acesta este al treilea scrutin de la căderea talibanilor, la sfîrşitul anului 2001, după alegerile prezidenţiale din 2004 şi cele legislative şi provinciale din 2005. Alegătorii au ...

Doi angajaţi ai ONU şi mai mulţi militari NATO, ucişi într-un atentat la Kabul
19 august 2009 Doi angajaţi ai ONU şi mai mulţi militari NATO, ucişi într-un atentat la Kabul

Mai mulţi militari din cadrul forţei internaţionale NATO din Afganistan (ISAF) şi doi angajaţi ai ONU au fost ucişi şi răniţi în urma unui atentat sinucigaş comis marţi la Kabul, în care au murit, de asemenea, şapte civili afgani. În afară de militarii ISAF, doi angajaţi ai ONU au fost ucişi şi un ...

Ultima zi a campaniei electorale din Afganistan, sub semnul tensiunii
18 august 2009 Ultima zi a campaniei electorale din Afganistan, sub semnul tensiunii

Campania electorală din Afganistan a intrat, luni, în ultima zi, candidaţii la scrutinul prezidenţial şi regional de joi concentrîndu-şi ultimele forţe pentru această bătălie, într-un context de tensiuni alimentate de ameninţările rebelilor. Ales în 2004 şi candidat la realegere, preşedintele Hamid ...

Atentat sinucigaş în faţa cartierului general al ISAF din Kabul
17 august 2009 Atentat sinucigaş în faţa cartierului general al ISAF din Kabul

Cel puţin şapte civili afgani au fost ucişi şi 91 de persoane au fost rănite sîmbătă, la Kabul, într-un atentat sinucigaş cu maşină-capcană, comis în faţa cartierului general al forţei NATO din Afganistan. Printre răniţi se numără patru militari afgani şi un parlamentar, Hawa Alam Nuristani ...

Acorduri secrete de încetare a focului în perioada alegerilor afgane
15 august 2009 Acorduri secrete de încetare a focului în perioada alegerilor afgane

Mai multe acorduri secrete de încetare a focului au fost încheiate cu liderii talibani, pentru a garanta desfăşurarea în siguranţă a alegerilor de săptămîna viitoare în sudul Afganistanului, unde situaţia este foarte tensionată. Potrivit acordurilor, mediate de Ahmed Wali Karzai - controversatul frate şi ...

1...1415161718...22
12