Hamilton și Mercedes își continuă dominarea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Formula 1 / Marele Premiu al Australiei

Hamilton și Mercedes își continuă dominarea

Sport 16 Martie 2015 / 00:00 704 accesări

Duminică, în Marele Premiu al Australiei, prima etapă a sezonului în Campionatul Mondial de Formula 1, am avut un déjà vu! Ca și în 2014, cei doi piloți ai echipei Mercedes, britanicul Lewis Hamilton și germanul Nico Rosberg, domină autoritar competiția, grație valorii lor individuale, dar mai ales pentru că li se asigură două monoposturi performante. Rosberg a fost cel mai rapid în primele antrenamente libere, desfășurate vineri, iar Hamilton s-a impus în sesiunea decisivă pentru grila de start, cea de sâmbătă, și a plecat duminică din pole position, fiind însoțit pe prima linie de colegul său. Practic, cursa n-a avut istoric: campionul mondial a condus de la început până la sfârşit, chiar dacă nu s-a desprins decisiv de Rosberg. Cei doi nu au fost deranjaţi de ceilalţi piloţi, iar lupta pentru locul 3 s-a dat până pe ultimii metri. Sebastian Vettel, aflat la prima sa cursă pentru Ferrari, l-a ținut la distanță pe Felipe Massa și începe destul de promițător acest sezon. Pentru Hamilton, aceasta a fost a 34-a victorie din carieră, însă doar a doua la Melbourne, după cea din 2008, an la finele căruia devenea prima dată campion mondial.

DOAR 11 PILOȚI AU TERMINAT CURSA!

În ciuda liniștii din fruntea plutonului, cursa de pe circuitul „Albert Park” din Melbourne n-a fost lipsită de incidente. Astfel, doar 11 piloţi au ajuns la finiș, primii zece primind puncte în clasament! Hamilton, Rosberg, Vettel și Massa au fost urmați de Felipe Nasr (debutant), Daniel Ricciardo, Nico Hulkenberg, Marcus Ericsson, Carlos Sainz jr. şi Sergio Perez (doar Jenson Button n-a intrat în puncte!). Marele Premiu al Australiei s-a desfăşurat în condiţii speciale, doar 15 piloţi luând startul. Monoposturile Manor, conduse de Will Stevens şi Roberto Merhi, nu au participat la calificări pentru că echipa lor nu a putut să pregătească mașinile la timp, în timp ce finlandezul Valtteri Bottas (Williams) a acuzat dureri la spate şi a fost spitalizat sâmbătă. În această situaţie, 17 piloţi erau abilitaţi să ia startul la Melbourne, însă doar 15 s-au regăsit pe grilă. Danezul Kevin Magnussen (McLaren Honda), cel care trebuia să-l înlocuiască pe spaniolul Fernando Alonso, accidentat, şi rusul Danil Kviat (Red Bull) au abandonat în turul de formare. Am înregistrat un abandon încă din primul tur (Pastor Maldonado), apoi au mai tras pe dreapta colegul său Romain Grosjean (probleme tehnice, turul 2), Max Verstappen (turul 34) şi Kimi Raikkonen (turul 41). Deşi au exersat peste 2.000 de opriri la boxe înaintea sezonului, mecanicii Ferrari nu au fixat bine roata stângă din spatele maşinii lui Raikkonen, iar aceasta s-a desprins în mers, astfel că finlandezul a abandonat la scurt timp după ce a părăsit standurile! Etapa următoare, Marele Premiu al Malaeziei, va avea loc între 27 şi 29 martie, la Sepang.

MAX VERSTAPPEN A DEVENIT CEL MAI TÂNĂR PILOT DIN ISTORIA FORMULEI 1

Olandezul Max Verstappen de la echipa Toro Rosso a devenit duminică, la vârsta de 17 ani şi 166 de zile, cel mai tânăr pilot din istoria Marelui Circ. Din nefericire, fiul fostului pilot de Formula 1 Jos Verstappen nu a trecut linia de sosire, fiind nevoit să abandoneze în turul 34, din cauza unor probleme tehnice. Înaintea lui Verstappen, spaniolul Jaime Alguersuari deţinea recordul de cel mai tânăr pilot de Formula 1, el debutând la 19 ani şi 125 de zile, în Grand Prix-ul Ungariei din 2009. Colegul lui Verstappen de la Toro Rosso, Carlos Sainz jr. (20 de ani), și el fiul unui fost pilot, dublul campion mondial de raliuri Carlos Sainz, a încheiat pe locul 9 cursa australiană, primind două puncte în clasament. Totuși, cel mai bun debutant a fost brazilianul Felipe Nasr (22 de ani), care a ocupat locul 5 şi a acumulat 10 puncte, pilotul echipei Sauber înregistrând una dintre cele mai bune performanţe pentru un debutant.



12