O singură zi le mai desparte pe elevele lui Ion Crăciun şi Florin Cazan de debutul în cadrul actualei ediţii a Ligii Naţionale de handbal feminin. CS Tomis Constanţa pleacă în această dimineaţă spre Braşov, unde sâmbătă, de la ora 17.00 (în direct la Digi Sport), va înfrunta formaţia pregătită de Mariana Târcă, Rulmentul. „Sperăm să începem cu dreptul noul sezon şi avem încrederea că acest lucru se va întâmpla. Ne-am pregătit foarte bine în această perioadă şi ne simţim pregătite să începem noul sezon în forţă. Nu ne aşteaptă un meci uşor, dar noi sperăm la un rezultat favorabil”, a declarat Diana Pătru, extrema Tomisului. Pentru această partidă, antrenorul Ion Crăciun a reţinut în lot 14 jucătoare, portăriţa Mihaela Petrescu fiind lăsată acasă. „Nu îmi permit să las acasă nicio jucătoare de câmp. Lotul este restrâns şi nu avem ce să facem”, a spus Crăciun. De altfel, sezonul 2010-2011 al LN feminine va fi inaugurat astăzi, de întâlnirea dintre HCM Buzău şi HC Zalău, programată de la ora 18.00. Debutul actualului campionat a fost programat iniţial duminică, 5 septembrie, însă unele partide au fost devansate la cererea postului Digi Sport, care va transmite în direct întâlnirile.