Handbalistele tricolore continuă cursa pentru medalii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (f) / Campionatul European: ROMÂNIA - CROAŢIA 31-22

Handbalistele tricolore continuă cursa pentru medalii

Sport 14 Decembrie 2010 / 00:00 437 accesări

Prima partidă a României din Grupa Principală 1 a adus şi primul succes pentru fetele pregătite de Radu Voina, care au învins, aseară, Croaţia, cu 31-22 (14-12). În faţa unui adversar tenace, România a controlat prima jumătate a meciului, dar fără să reuşească să se desprindă pe tabelă la o diferenţă mai mare de două goluri, deşi a avut mai multe situaţii când ar fi putut realiza acest lucru. Meciul a început cu câteva mutări ale lui Radu Voina, în primul “7“, Paraschiv luându-i locul pe extrema dreaptă lui Vărzaru (accidentată), iar Manea începând ca titulară în detrimentul lui Stanca, declarată cea mai bună jucătoare în două dintre precedentele trei jocuri. Oana Manea nu a dezamăgit, fiind chiar una dintre cele mai bune jucătoare din primele 30 de minute, în care a reuşit 5 goluri. Prima repriză s-a încheiat cu 14-12 pentru România, dar rezultatul i s-a datorat în bună măsură şi Paulei Ungureanu, care a avut un procentaj de 45%. Începutul părţii secunde a aparţinut României care s-a desprins la 17-12 (min. 36) şi 22-17 (min. 44). Din păcate, la acest scor s-a accidentat grav Paula Ungureanu, portăriţa noastră părăsind pe braţe terenul. Croatele au profitat de panica creată în tabăra tricolorelor şi s-au apropiat la 22-20, însă Talida Tolnai a dovedit că este şi ea o portăriţă de mare valoare, reuşind câteva intervenţii care au dat moralul necesar echipei. Ultimele zece minute au aparţinut în totalitate României, care s-a distanţat chiar şi la zece goluri în faţa unei echipe croate debusolate, scorul final fiind 31-22 pentru Neagu şi compania. O victorie muncită, pe deplin meritată, şi care păstrează România în cursa pentru medalii. Au jucat: Ungureanu (12 intervenţii), Tolnai (3 intervenţii); Manea 7g, Neagu 7g (1x7m), Stanca, Nechita şi Viera - câte 4g, Elisei, Paraschiv, Brădeanu, Geiger şi Han - câte 1g, Şoit, Tivadar.

Tot ieri, în Grupa Principală 1: Spania - Muntenegru 20-22. Meciul Danemarca - Rusia s-a disputat după închiderea ediţiei. Clasament: 1. România 4p (golaveraj: 83-73), 2. Danemarca 4p (47-41), 3. Muntenegru 4p (74-71), 4. Rusia 2p (52-48), 5. Croaţia 2p (75-89), 6. Spania 0p. În următorul meci, România va înfrunta astăzi, de la ora 17.45, Muntenegru. Celelalte două jocuri de azi: Spania - Rusia (19.45) şi Danemarca - Croaţia (21.45).

CONTINUĂ SURPRIZELE. Naţionala Suediei a obţinut, duminică seară, o victorie pe cât de neaşteptată pe atât de importantă în lupta pentru calificarea în semifinale, învingând, în primul joc din Grupa Principală 2, mult mai bine cotata naţională a Norvegiei, scor 24-19. O partidă dominată de Suedia care a condus la pauză, în faţa campioanei europene en titre, cu 13-6. În urma acestui rezultat, Suedia este în mare măsură calificată în semifinale. Tot în Grupa Principală 2 s-a disputat un alt meci interesant, între Ungaria şi Ucraina, formaţia maghiară revenindu-şi după duşul rece cu Norvegia din grupe, scor 13-34, şi învingând cu mari emoţii, scor 26-25. Victorie care readuce Ungaria în lupta pentru “careul de aşi“, însă meciul decisiv va avea loc, cel mai probabil, în ultima etapă din această fază, împotriva Suediei. Programul etapei de azi: Olanda - Ungaria (ora 17.15), Suedia - Franţa (ora 19.15), Ucraina - Norvegia (ora 21.15). Clasament: 1. Suedia 6p, 2. Norvegia 4p (86-59), 3. Ungaria 4p (60-77), 4. Olanda 2p (64-61), 5. Franţa 2p (63-75), 6. Ucraina 0.

Taguri articol


12