Naţionala feminină de handbal a României va debuta, astăzi, de la ora 19.00, la Cupa Mondială din Danemarca, în compania reprezentativei Poloniei, în Grupa A urmînd să mai joace, cu Suedia, pe 15 noiembrie şi echipa ţării gazdă, pe 16 noiembrie. În Grupa B se află echipele Rusiei, Olandei, Ucrainei şi Braziliei. După disputarea meciurilor din grupe, semifinalele sînt programate în 18 noiembrie, iar finalele la 19 noiembrie. Tehnicienii Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi, ultimul fiind antrenorul principal de la CS Tomis Constanţa, au făcut deplasarea cu următorul lot: Luminiţa Dinu, Tereza Pâslaru, Talida Tolnai, Ramona Maier, Alice Ardean, Elena Avădănii, Ionela Gâlcă, Oana Manea, Raluca Ivan, Steluţa Luca, Melinda Geiger, Valeria Beşe, Adina Meiroşu, Raluca Gheorghe, Mihaela Tivadar, Cristina Neagu. Acestui lot i se va alătura direct în Danemarca, extrema dreaptă a formaţiei Viborg, Cristina Vărzaru. Din păcate, cele două jucătoare de la CS Tomis, Loredana Mateescu şi Diana Druţu, prezente la Trofeul “Carpaţi“, nu au fost reţinute în lot.