Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi a doua partidă din Grupa A de la Cupa Mondială care are loc în Danemarca, fiind învinsă, cu 31-29, de Germania. În urma acestui eşec, tricolorele au pierdut orice speranţă de a-şi apăra trofeul cucerit anul trecut, când obţinuseră cinci victorii din tot atâtea partide. Meciul cu Germania a început bine pentru handbalistele pregătite de Radu Voina, însă Grit Jurack şi compania au refăcut rapid un deficit de trei goluri, iar după ce au preluat conducerea nu au mai cedat-o până la final. După 14-12 pentru Germania la pauză, România a făcut o parte secundă chiar mai slabă, cedând în final o partidă în care a arătat că mai are multe lucruri de pus la punct până la Campionatul Mondial din luna decembrie. Pentru România au înscris: Chirilă 8g, Ardean 6g, Nechita şi Amariei - câte 4g, Farcău 3g, Manea, Geiger, Brădeanu şi Fiera - câte 1g. Au mai evoluat: Tolnai, Chintoan, Stanca, Busuioceanu, Curea şi Tivadar.
Rezultate înregistrate ieri: Germania - România 31-29, Rusia - Suedia 28-21, Franţa - Norvegia 34-27, Danemarca - Spania 24-30. În ultima partidă disputată marţi: Danemarca - Rusia 28-31. Astăzi au loc ultimele partide din grupe, după următorul program: Franţa - Germania, Spania - Rusia, Norvegia - România (ora 19.00, în direct la Dolce Sport), Danemarca - Suedia.