Cu nouă zile înainte de plecarea la Campionatul Mondial din China, naţionala de handbal feminin a României se va “încălzi” la un puternic turneu de verificare, programat la sfârşitul acestei săptămâni în Norvegia. Pentru partidele care se vor desfăşura în cadrul “Mobelringen Cup”, începând de vineri, antrenorul Radu Voina se va baza pe 16 jucătoare, componenţa lotului fiind următoarea: Ungureanu, Stanciu, Smedescu - portari; Vărzaru, Nechita, Puşcaşu, Maier - extreme; Stanca, Manea, Bârsan - pivoţi; Neagu, Moldovan, Lecuşanu, Meiroşu, Vădineanu, Tivadar - linia de nouă metri. „Turneul din Norvegia va fi unul puternic, dar nu ultimul test al echipei noastre, urmând să mai jucăm două meciuri de verificare cu lotul B al României, înaintea plecării spre China. Toate aceste meciuri ne vor edifica asupra formulei de echipă, cu care vom participa la Campionatul Mondial. Despre meciurile din Norvegia pot spune că vor fi puternice, dar noi nu mergem acolo în primul rând pentru rezultate. Nu vrem să facem nici figuraţie, dar nu trebuie să uităm că scopul principal este să ne întoarcem fără accidentări. Echipa nu va fi completă, va absenta interul Carmen Amariei, care are meciuri în campionatul danez”, a declarat Voina. Programul meciurilor la “Mobelringen Cup” - vineri: România - Rusia (ora 17.30); Norvegia - Croaţia (ora 20.15); sâmbătă: Rusia - Croaţia (ora 15.00); Norvegia - România (ora 17.15); duminică: Croaţia - România (ora 18.00); Norvegia - Rusia (ora 20.15). Lotul României pleacă spre Norvegia în această dimineaţă, iar după revenirea în ţară va susţine meciurile cu România B, pe 25 şi 26 noiembrie, la Rm. Vâlcea. Plecarea spre din China este programată pentru 28 noiembrie.