Handbaliştii români, două înfrîngeri la Cupa “Panoniei”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Handbaliştii români, două înfrîngeri la Cupa “Panoniei”

Sport 24 Martie 2008 / 00:00 861 accesări

Echipa naţională de handbal masculin a României a susţinut două partide extrem de puternice în weekend-ul recent încheiat. Participantă la Cupa “Panoniei”, competiţie desfăşurată la Miskolc (Ungaria), echipa pregătită de Aihan Omer şi Petru Ghervan a suferit două înfrîngeri în faţa Sloveniei şi Ungariei, formaţii recent participante la Campionatul European din Norvegia. În primul joc, disputat vineri seară, “tricolorii” au cedat la limită în faţa Sloveniei, scor 36-37, după ce la pauză au condus cu 19-18. Mai mult, românii au avut şapte goluri avantaj pe parcursul partidei, însă n-au reuşit să gestioneze această situaţie favorabilă. Pentru România au înscris Ghionea 9g, Toma 6g, Stavrositu 5g, Pîrîianu 5g, Petrea 4g, Iacob 4g, Irimescu 2g, Şania 1g. Sîmbătă, “tricolorii” au înfruntat echipa gazdă, Ungaria, în faţa căreia s-a înclinat cu 29-32 (la pauză 16-16). Ca şi în jocul precedent, România a început mai bine şi s-a aflat la conducere (9-7 min. 20, 15-12 min. 35), însă a cedat pasul spre final. Cel mai bun jucător de pe teren a fost constănţeanul Laurenţiu Toma, autor a 10 goluri, celelalte reuşite fiind semnate de Petrea 6g, Buricea 4g, Iacob 3g, Pîrîianu 2g, Ghionea 2g, Rohozneanu 1g şi Cozma 1g. Aihan Omer a folosit la Cupa “Panoniei” cinci jucători de la HCM Constanţa: Ionuţ Stănescu, Mihai Popescu, Laurenţiu Toma, Mihai Timofte şi Daniel Mureşan. Cupa “Panoniei” a fost una dintre ultimele verificări înaintea play-off-ului pentru CM din 2009, pe care “tricolorii” îl vor susţine contra Muntenegrului, în luna iunie. Pînă atunci, Aihan Omer a anunţat că-şi mai doreşte două partide de verificare în luna mai, una pe teren propriu şi alta în deplasare, cu un adversar ce urmează a fi stabilit.



12