Potrivit datelor oficiale, în România sunt înregistrați 70.847 de copii cu dizabilități, dintre care 31.132 sunt neșcolarizați. Statistica alarmantă ridică o problemă cu care se confruntă sistemul social și de educație din România - incapacitatea de a furniza servicii de educație pentru toți copiii, în conformitate cu actele europene pe care țara noastră le-a ratificat în ultimii ani și prin care își asumă că oferă dreptul la educație incluzivă pentru copiii cu dizabilități. Deși la nivel legislativ mai apar inițiative referitoare la integrarea în sistemul de educație a copiilor cu dizabilități, în practică, cei direct implicați - elevii bolnavi, părinții și cadrele didactice - sunt de multe ori puși în fața unor situații noi și pentru care nu există reglementări prin care să poată fi gestionate. Pornind din propria experiență cu fetița sa, președintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD), Mădălina Turza, a declarat, pentru ”Telegraf”, că a încercat să contribuie, atât cât poate, la ajutorarea copiilor, părinților și cadrelor didactice puse în fața unor probleme de care sistemul pare că nu se preocupă. Ea derulează proiectul ”Îndrăznește! Toți copiii au dreptul la educație de calitate!”, în cadrul căruia organizează conferinţe în care oferă informaţii utile cadrelor didactice şi părinţilor interesaţi de problema copiilor cu dizabilităţi.

            SISTEMUL DE EDUCAȚIE, NEPREGĂTIT ”Potrivit legii, părintele unui copil cu dizabilități îl poate înscrie în ce școală dorește, indiferent de orientarea școlară făcută de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ). În situația în care un copil cu dizabilități ajunge într-o clasă a unei școli de masă, dascălul respectiv nu este pregătit”, a precizat, pentru ”Telegraf”, Turza. Ea a adăugat că, în prezent, cadrele didactice care au în clasă copii cu diferite dizabilități - fizice, intelectuale și neuromotorii - funcționează pe bază de bunăvoință, pentru că nimeni nu le-a învățat să gestioneze astfel de situații, nu le-a oferit suportul didactic necesar și materiale special adaptate pentru acești copii. ”Imaginați-vă că dascălii sunt în situația în care ei trebuie să inventeze o curriculă special adaptată pentru nevoile copilului. Un profesor care nu a mai avut niciodată contact cu un copil ce suferă, spre exemplu, de autism și nu știe nici cum se comportă această boală trebuie să creeze o programă adaptată acestui copil. Este inadmisibil ce se întâmplă cu acești profesori”, a spus președintele CEDCD.

Mădălina Turza a precizat că, în situația existenței unui elev cu dizabilități în clasă, ar trebui ca, la sedința cu părinții, situația să fie expusă, iar părintele copilului bolnav ar trebui să prezinte problema cu care se confruntă și să explice celorlalți părinți cum se manifestă handicapul. De asemenea, părinții trebuie informați că solicitarea excluderii acelui copil din clasă este instigare la discriminare, infracțiune care este pedepsită de Codul Penal.

Poate situația ar fi alta dacă sistemul de educație ar crea un cadru în care toți copiii să fie cuprinși în școli adaptate nevoilor lor. În prezent, copiii cu dizabilități ușoare sunt prinși în școlile de masă și cei cu dizabilități grave sunt înscriși în școlile speciale, cunoscute ca Centre Școlare de Educație Incluzivă (CSEI), însă există și o categorie de copii, cu dizabilități moderate din punctul de vedere al gravității, pentru care ar fi nevoie de o formă de școlarizare specială, a explicat, pentru ”Telegraf”, prof. psiholog Marina Balaban, din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța. ”Pentru acești copii, soluția nu este nici școala normală, nici școala specială, însă în acest moment nu există o direcție la nivel național care să îi aibă în vedere, așa că de cele mai multe ori ajung în școlile de masă”, a spus prof. Balaban. Asta și pentru că în unele situații, de teama unor reacții de respingere din partea societății, părinții refuză să recunoască faptul că au un copil cu probleme.

PROFESORII NU AU UNDE SĂ ÎNVEȚE CUM SĂ LUCREZE CU ELEVII CU DIZABILITĂȚI

            Trebuie menționat că, nu de puține ori, profesorii sunt puși în situația să lucreze în paralel cu restul clasei, să îi determine pe cei mici să nu îl marginalizeze sau chiar agreseze pe elevul cu probleme de sănătate și să gestioneze relația cu ceilalți părinți. Grea misiune atunci când nu primești niciun sprijin sau manual despre cum ar trebui tratate toate aceste probleme. Beatrice Geanina Roșcan este învățătoare la Școala nr. 23 ”C. Brâncoveanu” din Constanța și are în clasă patru elevi cu dizabilități diferite. ”Doi dintre cei patru au un profesor de sprijin, însă acesta este prezent în sala de curs doar 2 ore/săptămână după cum prevede legislația noastră în prezent, un timp insuficient pentru a obține rezultatele așteptate cu acești copii. Este destul de complicat, la catedră fiind, pentru că trebuie să te împarți între elevii care doresc performanță, cei care trebuie să învețe și cei care sunt în stadiul de a-și însuși lucruri elementare”, a explicat, pentru ”Telegraf”, învățătoarea.

Cum se rezolvă problema părinților intoleranți?

            Înv. Roșcan a povestit că la începutul clasei pregătitoare s-a confruntat cu reacții violente atunci când părinții au aflat că în clasa copiilor lor vor învăța și elevi cu nevoi educaționale speciale. ”Au fost părinți care au reacționat urât și chiar violent în fața familiilor copiilor cu dizabilități, dar de fiecare dată le-am luat apărarea celor din urmă și am încercat să îi fac pe toți să înțeleagă faptul că niciun părinte nu își dorește să fie într-o astfel de situație. Nicio femeie însărcinată nu știe ce va primi la final și în această situație se putea afla oricare dintre mame”, a completat înv. Roșcan. Ea a subliniat faptul că a reușit să îi convingă pe părinți și copii să îi accepte pe elevii cu dizabilități. Despre cât de important este cadrul didactic în rezolvarea situațiilor conflictuale care apar la nivelul clasei a vorbit, pentru ”Telegraf”, și Gabriela, mama unui băiețel cu dizabilități, elev în clasa a VI-a. ”A fost mai greu la început, însă am avut un sprijin în învățătoare. Am fost un caz fericit. Cadrul didactic este cel mai important în această relație și de aceea este important ca el să fie pregătit”, a spus Gabriela.

Cinci unități de învățământ speciale

            În județul Constanța funcționează cinci unități de învățământ speciale - CSEI ”Delfinul”, CSEI ”Maria Montessori”, CSEI ”Albatros”, Școala Sanatorială Techirghiol și Școala Sanatorială Mangalia. Potrivit ISJ Constanța, în CSEI sunt școlarizați copiii cu deficiență mintală asociată, iar în școlile sanatoriale învață cei cu deficiențe neurolocomotorii și cei care au suferit intervenții chirurgicale. În total, în învățământul special sunt școlarizați 763 de elevi, iar în învățământul de masă sunt integrați 555 de copii cu dizabilități.