În urmă cu o lună, oamenii legii răscoleau Primăria Cernavodă, verificând documentele ce vizează modul în care au fost cheltuiţi banii publici. Ancheta a fost declanşată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, care au luat în vizor persoane cu funcţii de conducere, printre care se află şi primarul Gheorghe Hânsă. În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe documente, iar edilul din Cernavodă a fost acuzat de procurori de abuz în serviciu. În dosarul nr. 3040/256/2014, procurorii din Medgidia au cerut, ieri, magistraţilor de la Judecătoria Medgidia luarea măsurii arestului la domiciliu pentru Gheorghe Hânsă şi fiul său, Tiberiu, implicat în acelaşi dosar, arestul la domiciliu fiind prevăzut în noul Cod Penal drept cea mai uşoară formă de privare de libertate. Numai că, în lipsa unor probe concludente care să ducă la reţinerea lui Hânsă, magistraţii au respins propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.