Haos în curtea Spitalului de Urgenţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Haos în curtea Spitalului de Urgenţă

Social 18 Septembrie 2009 / 00:00 823 accesări

Curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa a fost, ieri, aproape de ora prînzului, supraaglomerată, astfel că ambulanţele abia dacă mai puteau să pătrundă cu bolnavii în unitatea sanitară. Haosul a fost creat şi din cauza taximetriştilor care au blocat calea de acces, unii parcînd, cu indolenţă, chiar la intrarea în spital. Singurul om care asigura paza SCJU, în curtea principală, nu a reuşit deloc să se înţeleagă cu taximetriştii, aceştia spunînd să fie lăsaţi în pace să-şi facă treaba. Omul alerga dintr-o parte într-alta, aproape în zadar, curtea fiind tot mai neîncăpătoare. Ambulanţele au aşteptat minute în şir să părăsească unitatea, dar şi să pătrundă în curte pentru a lăsa pacienţii la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU). „Au fost diferite cazuri, unele grave, altele mai puţin grave. Am răspuns la toate solicitările, spunem noi, în timp util”, a spus un ambulanţier. Şoferii autosanitarelor s-au plîns că oamenii nu înţeleg că prioritate în spital au salvările, nu taxiurile sau alte maşini particulare. Chiar zilele trecute, managerul SCJU, dr. Dan Căpăţînă, recunoştea că unitatea sanitară are o cale de acces mult prea mică, de asemenea, UPU fiind şi ea subdimensionată. Această problemă, cunoscută şi de autorităţile locale, va fi rezolvată atunci cînd se va elibera total curtea SCJU, accesul fiind permis doar pentru ambulanţe, dar şi cînd se va amenaja parcarea supraetajată din apropierea unităţii sanitare. Dr. Căpăţînă declara că se va încerca accesarea de fonduri Phare tocmai pentru a se amenaja o UPU cu adevărat spaţioasă, astfel încît bolnavii să nu mai fie nevoiţi să stea cu orele pe holuri, iar ambulanţele, indiferent de numărul lor, să poată pătrunde cu uşurinţă în curtea spitalului.



12