Haos în Urgenţa Spitalului Judeţean

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Haos în Urgenţa Spitalului Judeţean

Social 20 Decembrie 2007 / 00:00 953 accesări

Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean este plină de pacienţi care au suferit din cauza temperaturilor scăzute, dar şi a poleiului de pe stradă. Cel mai aglomerat cabinet este cel de ortopedie, unde ajung cei mai mulţi pacienţi, majoritatea în vîrstă. “Am căzut pe stradă. Mă doare şoldul foarte tare şi cred că e fracturat. Acum aştept să intru în cabinet”, a spus Aneta Muşat, una dintre paciente. Ieri, în timp ce orele se scurgeau, numărul pacienţilor era din ce în ce mai mare, iar nervii bolnavilor întinşi la maximum. “Stau aici de mai bine de două ore. Am alunecat şi m-am lovit la mînă. Am observat că s-a umflat şi cred că este ruptă. Nu am putut să intru în cabinet pentru că asistentele mi-au explicat că au prioritate urgenţele, pacienţii care vin pe targă. Cred că ar fi fost mai bine să chem şi eu ambulanţa şi să mă aducă pe targă, poate că eram considerat urgenţă”, a spus George Filion, unul dintre pacienţi. Cadrele medicale a trebuit să le explice pacienţilor că în Unitatea de Primire Urgenţe primează cazurile grave, ceilalţi fiind nevoiţi să aştepte. “Este foarte greu să îi explici unui om că, în ciuda faptului că are dureri cauzate de o afecţiune, din punct de vedere medical, cazul său nu primează. Orice persoană care suferă consideră că trebuie să îi se acorde atenţie şi să îi fie rezolvată problema medicală cît mai repede. Regulile, în Urgenţă, sînt altele, deoarece un bolnav dintr-un accident trebuie consultat mai repede decît un pacient care şi-a fracturat mîna sau piciorul ”, a spus una dintre asistente. După ce a aşteptat cîteva minute sau chiar ore pînă să intre în cabinetul medicului, pacientul mai are de trecut un hop: radiologia. Acolo mai trebuie să aştepte încă două ore pînă i se poate efectua o radiografie, deoarece unul din cele două aparate s-a defectat. “Aştept de o oră şi jumătate să intru, însă nu s-a putut. Vin foarte multe persoane în vîrstă şi trebuie să intre pentru că nu pot sta mult timp pe tărgi”, a spus Alexandru Toma, un bolnav care trebuia să facă o radiografie. În acelaşi cabinet trebuie să facă radiografiii atît pacienţii internaţi, cît şi cei care ajung în Urgenţa spitalului. Defectarea aparatului de radiografie le dă şi mai multe bătăi de cap celor care lucrează în spital, deoarece este foarte aglomerat. “În mai puţin de 48 de ore am înregistrat peste 40 de pacienţi care au avut fracturi, entorse sau luxaţii. Este un număr destul de mare. Nu toţi pacienţii au necesitat internare”, a declarat purtătorul de cuvînt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dr. Florian Stoian.



12