De cînd a izbucnit şi protestul aproape spontan al magistraţilor, mă încearcă un sentiment de haos generalizat în România. Ţara asta parcă nu mai este administrată, ci funcţionează de la sine, în virtutea inerţiei sociale…

Aş vrea să las politica la o parte, măcar pentru cîteva rînduri de editorial, deşi nu pot, deoarece nu doresc să învinovăţesc vreun partid anume, cu toate că există şi o „diviziune politică” a culpabilităţilor. Dar haosul acesta este creat de oameni, indiferent de funcţiile lor, nu de partide sau idei politice. Este evident că şi criza mondială, care-şi face simţite efectele la noi, a contribuit la o asemenea dezordine administrativă, însă România de azi parcă trăieşte în spasme economice şi sociale, ca o fiinţă a cărei gripă îi ridică temperatura pînă la nivelul frisoanelor.

Dacă ar fi să înşirui toate exemplele pe care le am la îndemînă, n-aş mai termina acest text pînă mîine dimineaţă, însă alăturarea, chiar şi întîmplătoare, a unor situaţii politice, economice, sociale, administrative sau penale produce o senzaţie de absurd, valabilă pentru întreaga ţară, aşa cum nu am mai resimţit-o niciodată în ultimii 20 de anui. De pildă, ministerul Turismului are un buget alocat, chiar şi după rectificare, mai mare decît cele ale Sănătăţii sau Educaţiei. Radu Berceanu anunţă disponibilizarea a circa 7.000 de salariaţi de la CFR, în timp ce trenul „inventat” de el, care face naveta între Gara de Nord şi Otopeni, circulă absolut gol şi consumă din buget cîteva milioane de euro pe an. Unele salarii şi din ce în ce mai multe pensii sînt plătite cu întîrziere, iar ministrul Finanţelor se scuză ca un copil care a stricat o jucărie, cerînd răbdare să o repare. Ne-am împrumutat de la FMI de ne-au sărit chiloţii pînă în tavan, pardon de expresie, mai mult pentru a salva sistemul bancar autohton, care nu este românesc, culmea ironiei, însă populaţia nu se bucură, deocamdată, de niciun beneficiu de pe urma acestei strategii, „strategie” pe care statul român o va rambursa din banii noştri, ai contribuabililor! În timpul ăsta, premierul Boc şi ministrul Pogea participă demonstrativ la cumpărarea „primei case”, din programul naţional cu acelaşi nume, deşi este vorba de un apartament prăpădit de 2 camere, de pe vremea comunismului. Spitalele sînt în criză şi anunţă epuizarea bugetelor prin luna august. Poliţia este apatică, deşi mai dă cîte o lovitură de imagine, din cînd în cînd, capturînd cîte o reţea de traficanţi de droguri, în schimb presa descoperă ce averi imense au majoritatea chestorilor din Ministerul de Interne. ANI a luat la puricat majoritatea declaraţiilor de avere ale politicienilor cu vizibilitate publică mare, dar DNA-ul este pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă, asta ca să nu mai intru în amănunte. Sîntem „în criză”, însă asistăm, uneori, la un adevărat dezmăţ cu banii publici, vezi cazul Ridzi sau cazul primarului Liviu Negoiţă, care a anunţat o investiţie de 4 milioane de euro pentru instalarea unor fîntîni arteziene sofisticate, cu scopul „educaţiei estetice a cetăţenilor”… Parlamentul dă legi pe care guvernul nu le aplică, iar prin comisiile parlamentare, uneori, dă „recomandări” de începere a urmăririi penale, substituindu-se justiţiei. Guvernul adoptă ordonanţe prin care îşi arogă dreptul să modifice orice lege. Justiţia este politizată pînă în vîrful unghiilor şi mecanismele administrative sînt „gripate”, ca motorul unei maşini. Pe scurt, România, în momentul de faţă, pare nu doar neguvernată, ci şi neguvernabilă, fără ca o singură persoană anume să poarte întreaga vinovăţie a acestei situaţii halucinante!

Mă opresc aici, deşi lista poate continua la infinit. Nu seamănă toate acestea cu un haos generalizat? Nu vă inspiră sentimentul că trăim într-o ţară absurdă? Românii au o vorbă: „Omul sfinţeşte locul”. Dar, adaug eu, îl şi poate spurca. S-auzim de bine, totuşi!