Haosul Constanței ia sfârșit?Planul Urbanistic General va fi actualizat!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Planuri mari pentru 2019!

Haosul Constanței ia sfârșit?Planul Urbanistic General va fi actualizat!

Administrație 09 Ianuarie 2019 / 16:54 7302 accesări

Primăria Constanța face, în sfârșit, demersuri pentru actualizarea Planului Urbanistic General al orașului, care nu a mai fost reînnoit de peste 20 de ani. Instituția a publicat în Sistemul electronic de achiziții publice - SEAP anunțul privind organizarea licitației publice pentru atribuirea contractului de prestări servicii de proiectare în vederea actualizării Planului Urbanistic General al municipiului Constanța. Data limită de depunere a ofertelor este 11 februarie 2019.

PUG-UL CONSTANȚEI, SUBIECT DE CONFLICT

Amintim că, în ședința Consiliului Local din 31 octombrie, aleșii au votat prelungirea actualului Plan Urbanistic General, care a fost întocit acum 20 de ani. Acest lucru a generat conflicte între liberali și social democrați, în frunte cu primarul Decebal Făgădău. Mai exact, liberalii au adus critici extrem de dure cu privire la modul în care primarul gestionează administrația locală. „Agonia municipiului Constanța se va prelungi pentru că administrația locală condusă de Decebal Făgădău insistă cu încăpățânare să refuze reglementarea unui Plan Urbanistic General, vital pentru acest oraș. Primarul Făgădău și consilierii lui girează astfel o dezvoltare total haotică a orașului, refuzând, în acest mod, să dea orașului o identitate. Planul Urbanistic General nu este un moft pe care să-l ignore primarul Decebal Făgădău. Acesta este o necesitate imediată, singurul care ar putea scoate din noroi acest oraș cu potențial fantastic, dar care, din păcate, este dominat și sufocat de interesele acoliților primarului și ale găștii care conduce Primăria Constanța”, spuneau reprezentanții PNL Constanța la sfârșitul lui octombrie.

CUM RĂSPUNDE FĂGĂDĂU

La rândul său, primarul Decebal Făgădău a răspuns acestor acuzații spunând că întocmirea Planului Urbanistic General este mult mai complexă decât pare la prima vedere și că administrația locală se ocupă de lucrul ăsta în această perioadă. „După cum știți, suntem în plin proces de actualizare a PUG. Nu este un proces care să se întâmple peste noapte. Este un document de planificare care se face o dată la aproximativ 20 de ani. Dacă vrem să dăm o altă dinamică orașului, una controlată, nu haotică, trebuie să facem lucrurile calculat, nu în pripă”, a declarat primarul Decebal Făgădău.



12