Haosul creat de Guvern în agricultură a adus fermierii la sapă de lemn

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Haosul creat de Guvern în agricultură a adus fermierii la sapă de lemn

Social 22 Martie 2008 / 00:00 627 accesări

Conducerea Departamentul pentru Agricultură al organizaţiei judeţene Constanţa a PSD a criticat ieri modul în care guvernanţii înţeleg să „reformeze” sistemul agricol din România, trimiţînd fermierii români în faliment prin măsurile haotice adoptate la nivel central şi prin sistarea ajutoarelor financiare destinate agricultorilor. Preşedintele Departamentului, ing. Dumitru Manole, a declarat că, din păcate, în ciuda faptului că România deţine una dintre cele mai mari suprafeţe arabile, comparativ cu celelalte state europene, la nivel naţional, 85% din produsele alimentare consumate provin din import. Social democraţii au condamnat deopotrivă atît retragerea subvenţiilor din agricultură, fapt care îi pune pe fermierii europeni - beneficiari de subvenţii multiple - într-o postură de concurenţă neloială faţă de omologii lor români, dar şi birocratizarea excesivă a sistemului de accesare a fondurilor comunitare prin cele trei axe ale Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. „Ne confruntăm cu un haos generalizat în activităţile agricole, agroalimentare şi de dezvoltare rurală. Orbecăim prin beznă şi nimeni nu mai ştie ce trebuie să facă fermierul român. Avem la Bucureşti oameni lipsiţi de profesionalism care administrează şi aplică măsuri în agricultură după ureche. De luni bune ne hrănim doar cu promisiunile deşarte privind acordarea plăţilor unice pe unitate de suprafaţă care trebuia să le încasăm printr-un program UE”, a declarat ieri consilierul judeţean Dumitru Florea, preşedintele Comisiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa. La rîndul său, Dumitru Manole a precizat că Guvernul a promis că va aloca cei 97,5 euro/ha fermierilor români din noiembrie 2007, subliniind că nici pînă la această dată nu au fost livrate sumele. Mai mult, el a reclamat că guvernanţii se pregătesc abia acum să aloce fondurile europene aferente anului trecut, dar la schimbul valutar valabil în august 2007, care este mult mai mic decît schimbul valutar practicat în prezent. Pe scurt, social democraţii au avertizat asupra faptului că în momentul de faţă nu există niciun agricultor român care să nu fie pus în faţa falimentului de politicile guvernamentale şi de întîrzierea accesării fondurilor comunitare şi solicită Guvernului să anunţe de urgenţă cînd se vor demara finanţările reale în programele comunitare destinate României, care ar fi trebuit să fie lansate încă de la începutul lui 2007, în condiţiile în care fermierii români nu au văzut în ultimul an niciun ban comunitar.



12