Rămaşi corigenţi la pe Legea Educaţiei, portocalii încep să caute vinovaţi pentru bulina neagră primită de la Curtea Constituţională (CC). Şi nu a trebuit să caute mult, că l-au şi găsit pe vinovat în persoana fostului ministru al Educaţiei, democrat liberalul Mihai Hărdău, cel care s-a bucurat la decizia CC. Pentru acest gest, PDL îi va cere lui Mihai Hărdău să renunţe la funcţia de şef al Comisiei de Educaţie din Senat, fiind acuzat că a avut o atitudine „sfidătoare” faţă de Legea educaţiei şi procedura asumării, dar şi că ar fi „pactizat cu mafia universitară”. El ar putea fi înlocuit cu Dumitru Oprea, rectorul Universităţii din Iaşi. Pedeliştii sunt supăraţi şi că Hărdău nu şi-a ascuns satisfacţia faţă de decizia Curţii, el fiind surprins de televiziuni aplaudând după aflarea veştii de la CC, alături de senatorii din Comisia de resort a Senatului, inclusiv Ecaterina Andronescu. Şi Marko Bela s-a arătat public nemulţumit de gesturile lui Hărdău. Pedeliştii mai dau vina pentru eşecul de la CC şi pe judecătorul Petre Lăzăroiu, deoarece diferenţa la votul privind neconstituţionalitatea angajării răspunderii Guvernului pe acest pachet legislativ a făcut-o chiar el, numit de altfel de şeful statului în CC. Sursele guvernamentale au spus că Petre Lăzăroiu, care este profesor universitar, a votat pentu neconstituţionalitatea Legii educaţiei din motive personale, la influenţa Corinei Dumitrescu, şefa sa la Universitatea Dimitrie Cantemir. Pe Hărdău s-a supărat şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberat Anastase, care a declarat: „Personal, m-a dezamăgit gestul lui Hărdău după aflarea deciziei Curţii Constituţionale.