Hard-reset cu ciocănelul „ștampilă de vot“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hard-reset cu ciocănelul „ștampilă de vot“

Economie 29 Mai 2019 / 17:52 552 accesări
Întreprinzătorii cer de la Guvern (oricare ar fi acesta) dialog real cu mediul de afaceri și soluții pragmatice, nu strategii naționale uitate în sertare

Întreprinzătorii cer de la Guvern (oricare ar fi acesta) dialog real cu mediul de afaceri și soluții pragmatice, nu strategii naționale uitate în sertare

Românii au înţeles că au putere şi că votul lor contează, iar rezultatul alegerilor de duminică este o reacţie la modul în care s-a făcut politică până acum, mod care trebuie să se schimbe, a declarat, miercuri, Dragoş Anastasiu, membru în Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) şi vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), într-o conferinţă de presă - „Votul de duminică nu a fost pentru europarlamentare, ci o reacţie generalizată la un anumit mod de a face politică, iar dacă nu înţelegem acest lucru suntem din altă lume. Indiferent ce Guvern este, nu mai poate să ignore acest lucru. Pe 26 mai s-a încheiat o eră, s-a spus la revedere unui mod de a face politică şi s-a văzut că generaţia tânără începe să preia puterea“. Potrivit acestuia, indiferent cine va rămâne sau va veni la guvernare trebuie să ia acest mesaj în serios - „Mesajul a fost: oameni buni, modul în care faceţi lucrurile nu este bun, încetaţi a le face aşa, faceţi cu studiul de impact, cu transparenţă, cu dialog real, cu stat la masă şi găsit consens, pentru că altfel nu va fi bine, degeaba stau lucrurile scrise în planul de guvernare, în nu ştiu ce strategii naţional-locale absolut degeaba! Trebuie să construim încrederea şi asta trebuie să fie baza unui dialog real şi a unor soluţii pragmatice în care mediul de afaceri să fie implicat“. El a subliniat că, dacă actualul Guvern înţelege acest lucru, poate să rămână, dar oricine nu înţelege trebuie să plece - „Dacă nu pleacă, există metode democratice şi vor veni şi alte alegeri, iar românii au înţeles că au putere, că votul lor contează. S-a întâmplat ceva pe 26 mai, lucrurile s-au resetat“.



Ştiri recomandate

12