După ce, în urmă cu o zi, Harry Tavitian, în tandem cu percuţionistul Cserey Csaba, cânta la cea de-a cincea ediţie a Festivalului instrumentelor de percuţie Dob-Ban Ritmusfesztivál de la cetatea Miko din Miercurea Ciuc, peste exact zece zile, pianistul constănţean va fi protagonistul unei seri de jazz şi poezie, la Vălenii de Munte. Întâlnirea cu muzele muzicii şi poeziei, sub titulatura „Trialog”, este inclusă în cadrul activităţilor organizate de Universitatea de Vară „Nicolae Iorga”. Alături de Harry Tavitian se vor afla Mircea Dinescu, cel care îşi va prezenta volumul „Femeile din secolul trecut” şi poetul sârb Adam Puslojic. Membru de onoare al Academiei Române şi unul dintre prietenii apropiaţi ai lui Nichita Stănescu, traducătorul şi poetul sârb acad. Adam Puslojic a tradus, de-a lungul timpului, peste 200 de poeţi români, printre care şi Mircea Dinescu. La începutul acestui an, acad. Adam Puslojic s-a aflat şi la Constanţa, cu prilejul amplei manifestări aniversare „160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu”.
Ediţia 2010 a cursurilor Universităţii Populare de Vară „Nicolae Iorga” se va desfăşura în perioada 15-20 august, la Vălenii de Munte, cu sprijinul autorităţilor locale şi judeţene prahovene şi sub egida Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi a Academiei Române. Printre cei invitaţi să susţină comunicări se află reputaţi oameni de cultură şi istorici de prestigiu precum: acad. Mircea Maliţa, rector de onoare al Universităţii Populare „Nicolae Iorga”, acad. Eugen Simion, acad. Dan Berindei, prof. univ. dr. Ioan Scurtu, prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, prof. univ. dr. Constantin Buşe, prof. univ. dr. Ioan Chiper şi prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu.