Îndrăgitul pianist constănţean de origine armeană Harry Tavitian susţine un concert, alături de bunul său prieten, percuţionistul Cserey, la Sfântu Gheorghe. Cei doi artişti sunt invitaţi speciali la prima ediţie a Bienalei de grafică „Grafikai Szemle”. Evenimentul este programat în această seară, de la ora 19.00, la Teatrul „Tamasi Aron”.
Concertul duo-lui Tavitian (pian, voce, fluiere) - Csaba (percuţie) îi urmează celui pe care artiştii l-au susţinut, săptămâna trecută, la Istanbul.
Harry Tavitian, nume cu rezonanţă în peisajul jazzistic contemporan, s-a dedicat studiului pianului clasic de la vârsta de şase ani. Absolvent al Academiei de Muzică din Bucureşti, artistul a jucat un rol activ în fenomenul care a dus la apariţia şcolilor naţionale de jazz din estul Europei, în ciuda izolării politice a României din anii comunismului. Stilul său, născut din sinteza între free-jazz şi tradiţia spaţiului spiritual căruia îi aparţine, este unic, originile armeneşti fiind evidente în muzica pe care o compune şi o promovează în ţară şi peste hotare.
Percuţionistul Cserey Csaba s-a născut la Gheorghieni, în 1958. Autodidact, acesta a început să cânte rock progresiv în anii ’70. Din 1989, Cserey Csaba s-a stabilit în Satu Mare, unde a pus bazele formaţiilor Mistic şi Trio Ra.