La Muzeul de Artă este programat, în această duminică, de la ora 18.00, un concert de Crăciun cu scop caritabil, susţinut de Corul „Sfîntul Mina“ şi binecunoscutul pianist constănţean Harry Tavitian. Pentru că îşi iubeşte oraşul natal, locul în care îi place cel mai mult să cînte, artistul Harry Tavitian revine după şapte ani de absenţă, cu un concert de Crăciun, susţinut la Muzeul de Artă. În luna noiembrie, Harry Tavitian şi percuţionistul sătmărean Cserey Csaba au lansat primul lor album de colinde româneşti şi armeneşti, intitulat „Naşterea“. În Cantata de Crăciun de pe acest CD se întîlnesc şi colinde arhaice românesti - unele din ele din colecţia Béla Bartók -, de tradiţie bizantină şi armeneşti cu negro-spirituals afro-americane – una din formele muzicale primitive din care s-a născut jazz-ul. Piesele deosebite de pe acest album vor fi interpretate în cadrul concertului din această duminică, de la Muzeul de Artă.
Corul „Sfîntul Mina” a fost înfiinţat de către părintele paroh Nicolae Picu, în urmă cu patru ani, sub formă de corală bărbătească. În acest răstimp, Corala a participat la Sfintele Slujbe oficiate în biserica „Sfîntul Mare Mucenic Mina“ şi a susţinut concerte cu prilejul marilor praznice ale Învierii şi Naşterii Mîntuitorului şi al Adormirii Maicii Domnului. De asemenea, a fost invitată şi în Suedia, în parohiile Hanhals şi Kungsbacka care sprijină Centrul „Arca“ în opera caritabilă. În Suedia, a lansat CD-ul de muzică bizantină „Către Tine, Doamne“. Din luna iulie a acestui an, corala s-a transformat în cor mixt. Din componenţa sa fac parte absolvenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă, studenţi ai Facultăţii de Arte, artişti lirici şi tineri solişti ai Operei constănţene. Dirijorul Corului „Sfîntul Mina” este baritonul Cătălin Ţoropoc, artist liric al Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“.
Concertul caritabil este organizat de Fundaţia „Aşezămintele Sfîntului Mare Mucenic Mina”. Cei care vor veni la eveniment vor putea să admire, în holul Muzeului de Artă, o expoziţie cu lucrările beneficiarilor Centrului de zi „Arca“. Preţul unui bilet este de 25 de lei, iar fondurile obţinute, inclusiv din vînzarea CD-ului „Naşterea“, vor fi donate Centrului „Arca“ pentru persoanele cu dizabilităţi de pe lîngă biserica „Sfîntul Mare Mucenic Mina“.