Covorul asfaltic al oraşului Hârşova, nu tocmai lin în momentul de faţă, se va schimba ”la faţă” odată cu începerea reabilitării reţelei de străzi. Conform spuselor primarului, Tudor Nădrag, se află deja în curs de implementare un proiect în valoare de aproximativ 6 milioane de euro, susţinut din bani europeni, menit să scape şoferii de gropi şi străzile de plombe. Prin acest proiect, şapte străzi vor fi modernizate. Pe o lungime de 10 km se va turna un strat dublu de asfalt, iar bordurile vor fi schimbate. Trotuarele vor fi refăcute, iar străzile vor primi noi aliniamente de spaţii verzi, prin însămânţare de gazon pe pământ vegetal. Mai este un singur pas până la începerea lucrărilor: ”Pe data de 7 mai, se va organiza o licitaţie publică pentru lucrările de reabilitare a străzilor”, a spus edilul. Durata implementării proiectului este de 18 luni de la semnarea contractului de finanţare (15 februarie 2014). Deoarece finanţarea proiectului se-ncadrează în exerciţiul financiar 2007-2013 al UE, conform procedurilor, până la jumătatea lunii august 2015, lucrările trebuie să fie finalizate. Totuşi, edilul este de părere că, până la sfârşitul anului, lucrările vor fi deja încheiate.