Potrivit conceptului de globalizare, aderarea la normele UE presupune o egalizare, pe toate palierele vieţii sociale şi (am îndrăzni să menţionăm) economice, măcar în intenţie, a tuturor ţărilor ce se autodefinesc ca fiind „state membre”. România, care este şi ea stat membru, este obligată, prin acest statut să adere la orice se hotărăşte la nivel european. În acest context lărgit în sensul unei dezbateri publice privind oportunitatea egalizării vârstelor de pensionare ale femeilor şi bărbaţilor, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi (ANES) a realizat o hartă a vârstelor de pensionare corespunzătore atât Statelor Membre ale UE cât şi celor non-UE. Din cele 27 de State Membre UE, 16 au vârste egale de pensionare pentru femei şi bărbaţi. De exemplu, în Suedia, vârsta de pensionare a femeilor şi a bărbaţilor este de 61 de ani, în Finlanda este 65 de ani, în Germania este 65 de ani, în Ţările de Jos este 65 de ani, iar în Ungaria vârsta de pensionare a femeilor şi bărbaţilor este 62 de ani. Din cele 15 state europene non-UE, doar 3 au vârste egale de pensionare (Islanda – 67 de ani, Liechtenstein – 64 de ani şi Bosnia Herţegovina – 65 de ani). În prezent în România, bărbaţii de pensionează la 63 de ani şi 7 luni, iar femeile la 58 de ani şi 7 luni. Conform noului proiect de lege, până în anul 2030, vârstele de pensionare ale femeilor şi bărbaţilor vor fi egale, respectiv 65 de ani.