CELE MAI TRAFICATE DROGURI Deşi, în ultima perioadă, numai la Constanţa au fost descoperite mai multe culturi de canabis, Raportul Naţional privind Situaţia Drogurilor 2011, lansat ieri, arată că România nu este o ţară sursă pentru traficul de droguri. Acelaşi document precizează că haşişul şi canabisul sunt cele mai traficate şi consumate stupefiante din ţara noastră, mai ales în centrele universitare: Constanţa, Bucureşti, Craiova, Iaşi, Cluj şi Timişoara. Drogurile provin, în mare parte, din state precum Republica Moldova, Serbia, Olanda şi Spania. „Judeţul Constanţa este recunoscut ca fiind o zonă cu o problematică axată pe consumul de canabis şi haşiş. Existenţa portului face din judeţul Constanţa o zonă de tranzit şi, din acest motiv, până în prezent, au fost identificate acolo toate tipurile de droguri. Mai mult, este cunoscut faptul că în perioada sezonului estival, consumul de stupefiante creşte”, a declarat pentru cotidianul „Telegraf” chestorul Sorin Oprea, directorul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), care a prezentat ieri Raportul Naţional privind Situaţia Drogurilor.
RECRUTĂRI În ceea ce priveşte cocaina, autorii raportului spun că rămâne un drog al marilor oraşe, fără mari modificări faţă de anii trecuţi. În privinţa traficului cu heroină, România rămâne doar un punct de tranzit, deşi “se remarcă o intensificare a activităţilor desfăşurate de grupările criminale, prin recrutarea de cetăţeni români pentru transportul unor cantităţi semnificative (10-80 kg)”, se arată în raportul ANA. Autorii studiului spun că substanţele psihoactive (cunoscute ca “etnobotanice”) reprezintă un concurent al drogurilor “clasice”, atât în ceea ce priveşte disponibilitatea pe piaţă cât şi în privinţa preţurilor. Reprezentanţii ANA spun că aceste substanţe sunt aduse în ţară din China, dar s-au înregistrat importuri şi din Germania sau din Marea Britanie. “Fenomenul consumului substanţelor psihoactive este prezent şi în judeţul Constanţa, în general tinerii fiind ţinta aşa numitelor magazine de “vise”, a mai precizat chestorul Sorin Oprea.
CONSUM ÎN CREŞTERE Din datele prezentate în raport reiese faptul că în anul 2010 au fost confiscate peste 485 kg de droguri, 32.844 comprimate, 19 doze şi 11.182 litri (droguri). Aceste cantităţi includ droguri de mare risc şi de risc. “În 2010, pe piaţa ilicită din România drogurile se vindeau cu 45.000-90.000 euro kilogramul de cocaină, 12.000-20.000 euro kg de heroină, 4.000-7.000 euro kg de haşiş şi 2.000-5.000 euro kg de marijuana”, se mai arată în documentul citat. Consumul de droguri în rândul populaţiei României cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani este în creştere, inclusiv în ceea ce priveşte consumul de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive - etnobotanice, relevă Raportul naţional privind situaţia drogurilor 2011. Statistica se bazează pe un studiu realizat la nivel naţional de către ANA în anul 2010, comparativ cu cel din 2007.