Haşotti, nemulţumit de funcţiile PNL în grupurile de prietenie cu alte ţări

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Haşotti, nemulţumit de funcţiile PNL în grupurile de prietenie cu alte ţări

Politică 06 Martie 2009 / 00:00 544 accesări

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, s-a plîns în şedinţa Birourilor Permanente reunite, de la începutul săptămînii, că liberalilor le-au fost repartizate funcţii în grupuri de prietenie cu ţări „mai puţin tentante”, precum Algeria sau Iran, însă alegerea statelor a fost făcută de alt liberal, Horea Uioreanu. „Pentru Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor şi din Senat sînt repartizate funcţii în grupurile de prietenie în ţări de care, cu siguranţă, nu foarte mulţi am fi foarte interesaţi. Eu nu spun că vreun grup de prietenie este mult mai important decît altul, spun doar că sînt grupuri de prietenie mai tentante şi mai puţin tentante. Eu nu pot fi de acord cu această repartizare”, a reproşat senatorul Haşotti conducerii Parlamentului. Liberalul a acuzat PSD şi PD-L că au negociat singure această împărţire a funcţiilor din grupurile de prietenie, punînd PNL şi UDMR în faţa unui fapt împlinit şi a anunţat că liberalii ar putea decide să nu desemneze nici o persoană în funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte sau secretar în acest grupuri. „Cum se face că, de exemplu, Grupul parlamentar al PNL nu are preşedinţia niciunei ţări europene?” s-a întrebat liberalul. În replică, social-democrata Aura Vasile a dezvăluit faptul că reprezentantul PNL, Horea Uioreanu, este cel care a avut prima opţiune în alegerea grupurilor de prietenie cu alte state. „Ceea ce vă putem spune este că reprezentantul Grupului parlamentar al PNL a fost cel care a tras primul. Deci el şi-a ales, prima oară, preşedinţia grupurilor de prietenie şi pe urmă celelalte partide. Este un lucru care poate fi verificat. Întrebaţi-l pe domnul Uioreanu”, a spus Aura Vasile. „La sfîrşit, s-a împărţit pe baza algoritmului între PD-L şi PSD. Cu tot respectul, vă spun, colegul nostru (n.r. Horea Uioreanu) a fost mulţumit de ceea ce a tras” a întărit secretarul Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. „Să înţeleg că domnul Uioreanu a dorit aşa: Algeria, Armenia, Iran, Kazahstan, Pakistan, Panama, Peru, Tunisia, Turkmenistan, Vietnam şi Etiopia. Pe acestea le-a tras, da?” a răspuns Haşotti. „Eu vă spun că harta geopolitică a lumii se reaşează şi cred că Grupul parlamentar al PNL anticipează anumite mutaţii”, a glumit Mircea Geoană pe seama liberalilor. Aproape de finalul discuţiei, liberalul Horea Uioreanu a luat cuvînt, elucidînd misterul alegerii unor state „mai puţin interesante”: „Ca să fie lucrurile înţelese pînă la capăt, mutarea ni s-a dat în plic: Voi, între UDMR şi PNL, alegeţi din acele zece bucăţi... Cam asta am tras primul, din cele zece rămase. Într-adevăr, am tras primul din ceea ce a rămas” a povestit Uioreanu. Haşotti a solicitat o rediscutare a problemei în cadrul gurpurilor parlamentare. „Dacă există o anumită flexibilizare a anumitor situaţii, încurajez liderii de grupuri să aibă o nouă conversaţie pînă pe data de 5 martie 2009, cînd aşteptăm propuneri nominale (n.r. - pentru funcţiile de conducere ale grupurilor de prietenie)”, a afirmat Mircea Geoană.



12