Vicepreşedintele PNL, senatorul Puiu Haşotti a declarat ieri, într-o conferinţă de presă la Constanţa, că marţi, înainte cu o zi de votarea moţiunii de cenzură în Parlament, a participat, alături de alţi liberali, la trei întîlniri cu lideri social-democraţi, la care s-a vorbit despre un protocol încheiat de PSD cu PD. El a mai afirmat că este sigur că protocolul stipula un Guvern de 20 de miniştri şi premier. “Din informaţiile pe care le am, urma ca PSD, în înţelegerea cu PD, să îl pună pe Ilie Sîrbu, ministru al Agriculturii şi vicepremier, pe Liviu Dragnea, ministru de Interne, pe deputatul Constantin Niţă la Ministerul Finanţelor sau Transporturi şi, probabil, pe Victor Ponta, la Ministerul Justiţiei”, a adăugat Haşotti. Vicepreşedintele PNL a mai afirmat că are convingerea că protocolul nu ar fi fost respectat de PD în cazul în care moţiunea ar fi trecut. “Tot ceea ce declară PD şi Traian Băsescu este lovit de nulitate pînă nu arată protocolul. Este doar o supoziţie, dar cei de la PSD aveau oarece bănuieli referitoare la respectarea protocolului de către membrii PD şi este cert că aceştia din urmă le-ar fi tras social-democraţilor preşul de sub picioare. Cît despre PLD, nici măcar nu se aminteşte în acest protocol”, a mai spus Haşotti. El a recunoscut că, bazîndu-se pe experienţa pe care a acumulat-o în cei 11 ani de politică, a purtat mai multe discuţii cu parlamentari ai altor partide politice pentru a-i convinge să voteze împotriva moţiunii. “Cred că apele se vor mai linişti şi limpezi, iar Parlamentul şi partidele politice vor avea poziţii raţionale. Se tot cere şi de către preşedintele Băsescu demisia Guvernului sau găsirea unei majorităţi transparente, dar nici el nu a demisionat cînd era primar, deşi avea doar cîţiva consilieri PD. A stat şi şi-a dus la bun sfîrşit mandatul”, a mai declarat liderul liberal.
La rîndul său, preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că este convins de faptul că mai mulţi parlamentari ai PLD vor dori să se întoarcă în rîndurile PNL, în următoarele săptămîni. “Unii dintre aceştia vor fi primiţi, în funcţie de comportamentul şi valoarea fiecăruia”, a adăugat Dragomir.