Cunoscut ca fiind unul dintre cei mai înverşunaţi contestatari ai preşedintelui Traian Băsescu, vicepreşedintele PNL Puiu Haşotti a lansat, vineri, într-o conferinţă de presă, un nou atac la adresa şefului statutului. Mai nou, visul liberalului este să-l debarce pe Băsescu de la cîrma ţării. Haşotti a afirmat că, pentru asta, liberalii trebuie să încheie înţelegeri cu alte forţe politice ori înainte de campania electorală pentru prezidenţiale, ori după primul tur de scrutin, pentru ca Traian Băsescu să piardă alegerile. Haşotti a subliniat că scopul principal al PNL este ca Băsescu să piardă alegerile prezidenţiale din această toamnă. „Orice fel de înţelegere este posibilă, chiar şi susţinerea unui independent sau a unui candidat de la oricare alt partid, numai ca Băsescu să piardă alegerile”, a spus vicepreşedintele PNL. El a adăugat că PNL nu ar trebui desemneze un candidat la Preşedinţie la viitorul congres al formaţiunii: „Nu trebuie să ne grăbim, pentru că principalul nostru scop e ca PNL să pună un candidat care să cîştige alegerile prezidenţiale, dar poate un pic mai important este ca Traian Băsescu să piardă aceste alegeri. Iată de ce trebuie să aşteptăm nişte studii politice, să vedem dacă nu cumva putem face nişte înţelegeri înainte de alegerile prezidenţiale sau după primul tur, să avem negocieri cu alte forţe politice astfel încît Traian Băsescu să piardă aceste alegeri”. Haşotti a precizat că aceasta este opinia sa personală şi că va respecta orice decizie luată de partid în acest sens. Vicepreşedintele liberal a adăugat că nu este de acord cu înfiinţarea funcţiei de preşedinte executiv: „Noi trebuie să avem un statut pentru partid, nu pentru oameni, şi un statut pentru toţi membri, nu doar pentru cei care candidează, nu pînă la viitorul congres, ci pentru mai mult timp. Mă refer în mod expres la înfiinţarea funcţiei de preşedinte executiv. Personal nu sînt de acord cu înfiniarea acestei funcţii. În tradiţia de 130 de ani a PNL nu a existat această funcţie. Nu trebuie să inventăm această funcţie pentru că nişte colegi doresc să candideze într-un fel sau în altul”.
Liberalii şi-au îndreptat criticile şi asupra coaliţiei de guvernare. Unul dintre principalii contestatari liberali ai noii guvernări este deputatul Gheorghe Dragomir, care a criticat proiectul de buget pe 2009 propus de actuala coaliţie. Nici bugetul Camerei Deputaţilor pentru anul 2009 nu a scăpat necriticat de Gheorghe Dragomir. În opinia liderului PNL Constanţa, unele cheltuieli incluse în acest buget nu erau absolut necesare. „Cînd bugetul Camerei Deputaţilor a ajuns la Comisia Buget – Finanţe, poziţii critice au avut şi parlamentari ai PSD şi PD-L. Reparaţiile, precum cele ale treptelor de marmură de la intrare, nu erau urgente. Aşa cum au stat pînă acum, mai pot sta şi încă doi ani, la fel şi studiul de fezabilitate pentru viitorul hotel al parlamentarilor, la fel şi sera, şi garajul Camerei Deputaţilor. Dacă tot este un an în care strîngem cu toţii cureaua, hai să începem cu Parlamentul. Cred că trebuia renunţat măcar la 17 procente de creştere, să fi rămas 5%”, a opinat deputatul liberal. El a adăugat că Marius Enescu şi-a anunţat intenţia de a demisiona din funcţia de director al Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa. În aceeaşi conferinţă de presă, Haşotti a mai afirmat că formaţiunea politică din care face parte va sesiza Comisia Europeană în cazul în care Guvernul va politiza Instituţia Prefectului.