„Haz de necaz”, în... premieră mondială

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Haz de necaz”, în... premieră mondială

Cultură 22 Iunie 2012 / 00:00 357 accesări

Compoziţia lui Sergiu Celibidache „Haz de necaz”, „o premieră vânată de întreaga lume, dar pe care familia maestrului a decis să o aducă în România”, va fi interpretată în premieră mondială, pe 7 iulie, la Ateneul Român. Evenimentul încheie festivalul ce poartă numele marelui muzician român şi al cărui start s-a dat pe 3 mai, la Bucureşti.

Potrivit directorului de comunicare al Fundaţiei „Sergiu Celibidache”, Adela Vrânceanu, premiera va avea loc sub bagheta directorului artistic al festivalului, Mark Mast, fost elev al lui Sergiu Celibidache, care a petrecut mai bine de cinci ani alături de acesta, zi de zi.

„Sunt român şi voi muri român, repeta tata, astfel încât mi se pare un pas firesc ca latura sa, necunoscută până în prezent, de compozitor, să fie dezvăluită în Bucureşti, România”, scrie pe site-ul festivalului preşedintele Fundaţiei „Sergiu Celibidache”, Serge Ioan Celibidache.

Festivalul „Sergiu Celibidache 100” este organizat sub înaltul patronaj al preşedintelui României, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, proiectul fiind finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN). Ampla manifestare muzicală omagiază personalitatea genialului şi regretatului compozitor Sergiu Celibidache (1912-1996), la un veac de la naşterea sa.

Taguri articol


12