HC Dobrogea Sud Constanța va disputa sâmbătă, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor, partida din prima manşă a turului al doilea din Cupa EHF la handbal masculin. Adversara formaţiei constănţene va fi echipa maghiară Csurgoi KK, iar această confruntare vine într-un moment nu prea favorabil al jucătorilor antrenaţi de Djordje Cirkovic, noul antrenor principal, şi George Buricea.
Rămâne acum de văzut ce va reuşi să schimbe, în doar 24 de ore, Djordje Cirkovic, înlocuitorul lui Zvonko Sundovski conducând vineri seară primul antrenament de la revenirea pe banca HCDS-ului. În meciul de sâmbătă se speră în recuperarea lui Nistor, după accidentarea din partida cu CSM Vaslui, în timp ce Mocanu nu poate evolua din cauza unor probleme medicale, fiind aşteptat un verdict pentru a se şti exact situaţia pivotului constănţean.
„Noi am început greu campionatul. A venit un antrenor pe care îl ştim. Nu avem mult timp să schimbăm prea multe. Noi, jucătorii, trebuie să dăm totul pe teren, să jucăm cu inima, cu voinţă. Avem nevoie de victorie cu Csurgoi. Trebuia un şoc pentru noi” - Zoran Nikolic, căpitan HCDS.
„Csurgoi este în situaţia noastră, o echipă bună, cu formă slabă în acest moment. Trebuie să avem încredere. Ştiu tot despre Csurgoi, dar trebuie patru-cinci antrenamente ca să pregătim meciul. Dar putem să intrăm în sală şi să jucăm cu inima. În retur vom pregăti mult mai bine meciul” - Djordje Cirkovic, antrenor principal HCDS.
„Sunt convins că vom face un meci bun. Csurgoi este o echipă puternică, dar nu de nebătut, de care să nu putem trece. Sunt convins că și băieții își doresc o reabilitare în fața suporterilor constănțeni. Mâine putem câștiga la o diferență bună și, de ce să, nu sperăm într-o calificare” - Ionuţ Rudi Stănescu, preşedinte HCDS.
Partida de sâmbătă va fi arbitrată de austriecii Denis Bolic și Christoph Hurich. Un bilet de intrare la meci costă 20 de lei.