Primul duel dintre echipele AHC Potaissa Turda și HC Dobrogea Sud Constanța, din finala mică a Ligii Naționale de handbal masculin, care a avut loc miercuri seară, la Turda, s-a încheiat cu victoria la limită a formaţiei ardelene, scor 31-30, la pauză HCDS conducând cu 15-14. După o primă repriză în care au avut şi trei goluri avantaj, handbaliștii antrenați de Aihan Omer au intrat la cabine cu un singur gol în plus pe tabela de marcaj, iar startul reprizei secunde a fost unul complet nefavorabil constănţenilor, Turda marcând de patru ori consecutiv. Potaissa s-a desprins şi la cinci goluri, 24-19, iar meciul părea să se îndrepte spre un succes facil al gazdelor. Nu a fost aşa, pentru că în ultimele şase minute de joc, de la scorul de 29-24 pentru echipa antrenată de Horaţiu Gal, formaţia constănţeană a revenit pas cu pas şi s-a apropiat la 30-29. Fiecare echipă a mai înscris câte o dată şi astfel victoria a revenit jucătorilor antrenaţi de Horaţiu Gal. Ultimul minut a fost unul aprig disputat, cu dueluri la limită, iar handbaliştii constănţeni au protestat la final pentru maniera de arbitraj a cuplului bucureştean Şerbu - Vasilescu, deciziile din ultimele minute ale întâlnirii avantajând echipa gazdă.
Pentru HCDS au marcat Vujadinović 6 goluri, Nikolic 5g, Toma 5g (2x7m), Buricea 4g, Angelovski 4g, Crnoglavac 2, Cutura 1g (1x7m), Rakcevic 1g, Nistor 1g şi Stănescu 1g. Portarul Ionuţ Rudi Stănescu şi-a trecut numele pe lista marcatorilor şi a contabilizat 14 intervenţii salvatoare, în timp ce Dane Sijan a avut două intervenţii salvatoare, inclusiv o aruncare de la şapte metri.
DUMINICĂ, DE LA ORA 16.00, SE JOACĂ ÎN SALA SPORTURILOR
Al doilea meci dintre HCDS și Potaissa va avea loc duminică, 4 iunie, de la ora 16.00 (în direct la TVR 1), în Sala Sporturilor din Constanța. Partida decisivă dintre cele două formații, dacă scorul va fi egal după primele două întâlniri, se va disputa la 8 iunie, la Turda.
DINAMO A ÎNVINS-O ÎN ULTIMA SECUNDĂ PE CSM
În duelul pentru titlu, Dinamo Bucureşti, campioana en titre, a dispus, pe teren propriu, cu scorul de 24-23, la pauză 13-12, de CSM Bucureşti, graţie unui gol înscris în ultima secundă a primului joc din finala mare. A doua partidă dintre cele două formaţii se va disputa luni, 5 iunie, de la ora 18.00 (în direct la Digi Sport 2 și Dolce Sport), în Sala „Rapid”.
Citește și:
HC Dobrogea Sud trebuie să treacă de alte „bariere” şi „regulamente”