După o lună şi jumătate de vacanţă, HC Dobrogea Sud Constanţa şi-a reluat, vineri seară, antrenamentele, începând astfel pregătirea pentru primul sezon în Liga Naţională din istoria clubului înfiinţat în vara anului trecut. Sub comanda antrenorului Djordje Cirkovic au fost prezenţi 19 jucători, singurul absent fiind Ionuţ Nistor, care se află la Jocurile Universitare Europene. Astfel, la primul antrenament din Sala Sporturilor au fost prezenţi: Stănescu, Sijan, D. Vasile - portari, L. Toma, Buricea, Săulescu, Enescu, Cutura, Vujadinovic, Rakcevic, Angelovski, Bologa, B. Munteanu, Subţirică, Celika, Crnoglavac, Nikolic, Moisă, Soare. “Obiectivele încă nu s-au fixat, dar vrem să câştigăm campionatul şi Cupa României. Ţintim întotdeauna sus şi, indiferent de adversar, vom juca la victorie şi ne vom bate pentru primul loc”, a spus căpitanul Laurenţiu Toma. “Am ales să vin la Constanţa după ce am vorbit cu antrenorul şi mi-a spus că este un proiect bun. Constanţa este un club important, vreau să câştig titlul şi să joc în următorul sezon în Liga Campionilor”, a adăugat interul Dusko Celika, venit în această vară din campionatul german. “Avem o echipă cu şapte jucători noi şi consider că avem un lot foarte bun. Obiectivul nostru este clasarea pe unul dintre primele trei locuri, dar eu nu pot să vin la antrenament şi să le spun jucătorilor să tragem tare pentru locul 3. Noi vrem să fim primii, pentru că aceşti jucători au câştigat împreună peste 150 de trofee. Cel mai important lucru este să-i integrăm pe cei nou-veniţi”, a explicat antrenorul Djordje Cirkovic.
Constănţenii se vor pregăti la Sala Sporturilor până la 24 iulie, când vor pleca într-un cantonament în Serbia.
Citeşte şi:
HC Dobrogea Sud începe pregătirile pentru noul sezon