Marți, la București, la sediul Federației Române de Handbal, s-a desfășurat tragerea la sorți a partidelor din primul tur al sezonului 2018-2019 din cadrul Cupei României Fan Courier. Deținătoarea trofeului, Handbal Club Dobrogea Sud Constanța, va întâlni în 16-imile de finală, în deplasare, echipa CSM Botoșani, care evoluează în Divizia A, Seria A. Meciul se va disputa la Botoșani, la 17 octombrie. Iar formația CS Medgidia, care activează în Divizia A, Seria B, va înfrunta în 16-imi, pe teren propriu, în Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei”, campioana en titre, Dinamo Bucureşti.
Programul celorlalte întâlniri din 16-imile de finală este următorul:
CSU Craiova (Divizia A) - HC Szejke Odorheiu Secuiesc (Divizia A)
CSU Politehnica Timişoara (Divizia A) - CSM Focşani 2007
HC Sibiu (Divizia A) - SCM Politehnica Timişoara
CSM Sighişoara (Divizia A) - CSU Galaţi (Divizia A)
CSU „Constantin Brâncuşi” Tg Jiu (Divizia A) - CSU U. Cluj-Napoca
CSM Alexandria (Divizia A) - CSM Vaslui (Divizia A)
CSU CNOT Braşov (Divizia A) - CS HC Buzău 2012
CSM Şcolar Reşiţa (Divizia A) - Potaissa Turda
CSU Târgovişte (Divizia A) - Dunărea Călăraşi
CSM Oradea (Divizia A) - CSM Bacău
CSU Piteşti (Divizia A) - CS Minaur Baia Mare
CS Unirea Sânnicolau Mare (Divizia A) - CSU Suceava
CSA Steaua București - CSM Făgăraş
CSM Bucureşti a avut șansă la tragerea la sorți și s-a calificat direct în optimi, partidele din această fază a competiției urmând să se dispute la 8 decembrie.