Sâmbătă, 18 martie, de la ora 12.15 (în direct la Digi Sport 3 şi Dolce Sport 2), în Sala Sporturilor din Constanța, în etapa a 24-a, formația Handbal Club Dobrogea Sud Constanța, aflată pe locurile 4-5, la egalitate de puncte, 31, cu HC Odorhei, va întâlni ultima clasată, CSM Satu Mare, care are 4 puncte. Cu un nou antrenor pe bancă, Aihan Omer, handbaliștii constănțeni vor să uite cât mai repede înfrângerea din partida cu Steaua București, scor 27-30, din runda precedentă, și să treacă fără probleme de ocupanta ultimului loc în clasament. „Eu nu cataloghez echipele ca fiind slabe și bune. Echipa trebuie să joace sută la sută cu orice adversar și chiar dacă jucăm cu Satu Mare trebuie să avem o evoluție foarte bună. Echipa trebuie să-și recapete încrederea în forțele proprii”, a declarat noul tehnician al formației constănțene.
Programul celorlalte meciuri ale etapei a 24-a din Liga Națională - vineri, ora 18.00: CSU Suceava - AHC Potaissa Turda; sâmbătă, ora 16.00 (în direct la TVR 1): AHC Dunărea Călărași - CSA Steaua București, ora 18.00: CSM Făgăraş - SCM Politehnica Timişoara, ora 18.30: HC Vaslui - CSM Focșani 2007; luni, ora 18.00 (în direct la Digi Sport 2 şi Dolce Sport 2): HC Odorhei - Dinamo București.
Clasament: 1. Dinamo 56p, 2-3. Potaissa și CSM Bucureşti 46p, 4-5. HC DOBROGEA SUD şi Odorhei 41p, 6. Timişoara 32p, 7. Vaslui 28p, 8. Suceava 27p, 9. Steaua 26p, 10. Călăraşi 25p, 11. Focşani 20p, 12. Făgăraş 7p, 13. Satu Mare 4p.
HC FARUL ȘI HCDS II JOACĂ ÎN DEPLASARE
În Divizia A la handbal masculin, cele două formații constănțene din Seria A vor evolua în deplasare la sfârșitul acestei săptămâni - sâmbătă, 18 martie, ora 13.15: CS HC Buzău 2012 (locul 4, 24p) - HC Farul Constanța (locul 2, 36p); duminică, 19 martie, ora 16.00: Știința Municipal Bacău (locul 3, 27p) - AHC Dobrogea Sud II Constanța (locul 5, 21p).
Citește și:
HC Dobrogea Sud s-a despărțit de antrenorii Cirkovic și Sesum
HC Dobrogea Sud a pierdut în faţa Stelei
HC Dobrogea Sud - Potaissa Turda, în semifinalele Cupei României la handbal