HC Dobrogea Sud nu depune armele în finala LN de handbal masculin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Miercuri, de la ora 18.05, la Bucureşti

HC Dobrogea Sud nu depune armele în finala LN de handbal masculin

Sport 22 Mai 2019 / 09:02 870 accesări
Suporterii constănţeni speră într-o minune (sursa foto: Facebook Anja Mogosanu)

Suporterii constănţeni speră într-o minune (sursa foto: Facebook Anja Mogosanu)

HC Dobrogea Sud Constanţa a pierdut, pe teren propriu, primul joc din finala Ligii Naționale de handbal masculin, 26-33 (10-15) cu Dinamo, astfel că echipa bucureşteană are acum prima şansă la obţinerea titlului. Handbaliştii constănţeni vor să obţină victoria în a doua partidă, programată miercuri, de la ora 18.05 (în direct la TVR HD), la București, în sala Dinamo, pentru a trimite duelul în decisiv, însă misiunea handbaliştilor antrenaţi de Zvonko Sundovski şi Marko Isakovic se anunţă una deosebit de dificilă.

„Normal, mergem pentru victorie. Cine nu crede că putem să câștigăm, mai bine să stea acasă! Am jucat un meci foarte slab la Constanța. A fost mai mult un blocaj psihic. Echipa nu a crezut că poate să facă mai mult cu Dinamo și asta s-a văzut în meci. Încercăm să schimbăm asta. Este ultima dată când mai putem să încercăm. Eu am încredere că putem să câștigăm la Dinamo, să întoarcem finala și să jucăm acasă meciul trei, decisiv. Se șterge totul. Meciul acesta este o finală. Știm cum trebuie să intrăm pe teren ca să jucăm o finală. Dacă băieții au încredere pe calitatea pe care o au, dacă au dorință, putem să facem un meci bun acolo. În primul rând, să jucăm ca bărbații. Și, dacă avem șansă, și eu cred că avem, să câștigăm!”, a declarat antrenorul principal Zvonko Sundovski, pentru site-ul oficial al clubului, hcdobrogeasud.ro.

„Vom da totul în meciul al doilea și cred că putem câștiga. Trebuie să fim exacți, să anihilăm linia lor de nouă metri. Singurul nostru gând este să mergem acolo şi să câștigăm”, spune pivotul Marius Mocanu.

Cel mai longeviv jucător al formaţiei constănţene, George Buricea, care a debutat la 19 ani în Liga Națională, va împlini vârsta de 40 de ani la 1 august, iar la sfârşitul acestui sezon se va retrage din activitate, a anunţat site-ul oficial al clubului de la ţărmul mării. Buricea vrea foarte mult ca ultimul joc oficial să fie în faţa propriilor suporteri, astfel că îşi doreşte extrem de mult o victorie în partida de miercuri: „Sper să facem un meci bun și să ducem finala în decisiv, la Constanța! Sper să creadă toți băieții într-o revenire și să dăm totul pe teren pentru victorie. Mi-aș dori să joc ultimul meci oficial acasă, în fața suporterilor. Nu mai e nimic de pierdut. Ar trebui să spălăm rușinea după meciul prost pe care l-am făcut acasă și să ne batem ca niște bărbați pe terenul lor. Eu așa am să fac, pentru că asta am făcut toată viața! Sper ca și colegii mei să facă la fel. Da, se încheie 21 de sezoane. A fost frumos. Voi începe o carieră de antrenor, sper să fie la fel de frumoasă și cu mai multe medalii!”

„Mergem optimiști, să ne batem pentru șansa noastră. Vin și suporterii. Le mulțumim pentru că ne susțin până la capăt. Ne dorim foarte mult să le oferim o victorie și să relansăm finala. Să jucăm meciul decisiv la Constanța”, a declarat președintele HCDS, Ionuț Rudi Stănescu.

În finala mică, HC Potaissa Turda va întâlni, pe teren propriu, tot miercuri, de la ora 15.00, pe CSM Bucureşti. În primul meci, echipa din Turda s-a impus, în deplasare, cu scorul de 29-24 (18-12), astfel că este favorită în lupta pentru obţinerea medaliilor de bronz.



12