În urma clasării pe locul 6 la finalul sezonului regulat din Liga Națională de handbal masculin, formația HC Dobrogea Sud Constanța va întâlni în prima fază din play-off, în sferturile de finală, campioana en titre, Dinamo București. Prima partidă este programată luni seară, de la ora 20.00, în sala „Dinamo” din București, urmând ca al doilea joc să se dispute joi, de la ora 19.00, în Sala Sporturilor din Constanța. Meciurile vor putea fi urmărite în transmisiune directă la Digi Sport și Telekom Sport. A treia confruntare se va desfășura, la 29 aprilie, doar în cazul în care cele două echipe își vor împărți victoriile în primele două confruntări. În caz de egalitate după cele 60 de minute regulamentare de joc se vor executa direct aruncări de la 7 metri, pentru stabilirea învingătoarei. Câștigătoare va fi formația care va obține două victorii din trei meciuri.
HCDS - Dinamo va fi o reeditare a duelului din semifinala sezonului trecut, când Dinamo s-a calificat în finala mare în urma a trei partide, 27-19, 25-27 și 30-25. În actualul sezon, handbaliștii antrenați de Sandu Iacob și Marko Isakovic au cedat în fața dinamoviștilor, la Constanța, în turul sezonului regulat, scor 22-23, și au remizat în deplasare, în retur, scor 29-29, după ce echipa bucureșteană a condus cu 21-12.
Iar la începutul sezonului 2017-2018, HC Dobrogea Sud a câștigat Supercupa României, învingând-o în finală pe Dinamo, cu scorul de 28-27.
Programul celorlalte dueluri din play-off - meciul 1 - duminică, ora 11.00: CSM București - SCM Politehnica Timișoara (în direct la TVR 2), ora 15.30: Steaua București - Minaur Baia Mare (în direct la Digi Sport și Telekom Sport), ora 18.00: Potaissa Turda - Dunărea Călăraşi; meciul 2 - miercuri, ora 18.30: Dunărea Călăraşi - Potaissa Turda (în direct la TVR HD), joi, ora 17.30: Minaur Baia Mare - Steaua București (în direct la Digi Sport și Telekom Sport), SCM Politehnica Timișoara - CSM București (în direct la TVR HD).
Citește și: